Chișinăul a sesizat OSCE în legătură cu deplasarea pe traseul Tiraspol-Râbniţa a trei coloane ruse de blindate

Publicat:

Biroul politici de reintegrare din cadrul guvernului de la Chişinău şi-a exprimat vineri profunda îngrijorare în legătură cu deplasarea – joi – pe traseul Tiraspol-Grigoriopol-Dubăsari-Râbniţa (Transnistria) a trei coloane motorizate, între care 40 de blindate ce au fost escortate de miliţia de la Tiraspol, conform unui comunicat al Biroului de Reintegrare, emis vineri şi citat de portalul Deschide.md, potrivit agerpres.

Cele mai multe din echipamente aveau pe ele simbolul forţelor ruse de menţinere a păcii din Transnistria, în condiţiile în care această structură nu dispune de astfel de dotări tehnice, de unde rezultă că ele aparţineau Grupului Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria (GOTR), potrivit comunicatului citat.


Citește și : Buchiniştii din Paris vor să fie incluşi în patrimoniul UNESCO

Dat fiind că deplasarea coloanelor motorizate ruseşti s-a produs în perimetrul Zonei de Securitate, cu încălcarea gravă a regimului existent, acest subiect a fost abordat de către partea moldoveană la reuniunea Comisiei Unificate de Control (CUC) şi a comandamentului militar care s-a întrunit în ultimele două zile.

Atât Tiraspolul, cât şi reprezentanţii Federaţiei Ruse nu au putut să ofere un răspuns concludent, cei din urmă afirmând că urmează să se documenteze.

Prin acest incident – atrag atenţia autorităţile moldovene – au fost încălcate expres prevederile art.4 din Acordul cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului din Transnistria din 21.07.1992 (obligativitatea respectării neutralităţii de către efectivele fostei armate a 14-a a Federaţiei Ruse) precum şi alte prevederi.

Citește și : SUA: Trump impune tarife vamale de 25% pentru importuri chineze în valoare de 50 de miliarde de dolari

Chişinăul a depus o sesizare la Misiunea OSCE din Republica Moldova cu solicitarea de a informa despre acest incident Centrul pentru Prevenirea Conflictelor din cadrul OSCE de la Viena şi a dispune măsurile ce se impun în vederea prevenirii ulterioare a unor asemenea acţiuni unilaterale şi provocatoare în zona de responsabilitate a operaţiunii de menţinere a păcii, precum şi în localităţile din stânga Nistrului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor Elvețian de origine turcă care acum doi ani și-a ucis cu deosebită cruzime...

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.