X

Chișinăul vine cu detalii despre vizita-fulger a lui Blinken în ţara noastră

Chișinăul vine cu detalii despre vizita-fulger a lui Blinken în ţara noastră

Secretarul de stat american, Antony Blinken, va sosi mâine, 29 martie, la Chișinău, într-o vizită de scurtă durată, în care va avea întrevederi cu președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean.

Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, pe 28 mai.

Citeşte şi: 20 de mii de elevi vor beneficia de rechizite din partea României – Stiripesurse.md

Potrivit consilierului prim-ministrului, scopul principal al vizitei este de a susține aspirațiile de integrare europeană, dar și de a sprijini eforturile de reziliență energetică a Republicii Moldova.

Chișinăul vine cu detalii despre vizita-fulger a lui Blinken în ţara noastră

„Oficialii americani de fiecare dată au susținut procesele democratice din țara noastră, agenda de reforme și această vizită vine să reconfirme, încă o dată, caracterul strategic al dialogului bilateral moldo-american și pe această filieră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Anterior, ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a declarat că Antony Blinken va anunța un nou ajutor american care va sprijini independența energetică a Republicii Moldova și va consolida democrația țării în fața amenințărilor rusești.

Aceasta va fi a doua vizită a șefului diplomației americane la Chișinău, după cea din martie 2022. La acea vreme, oficialul american s-a aflat în țara noastră timp de două zile și s-a întâlnit cu președinta Maia Sandu, fosta prim-ministră Natalia Gavrilița și fostul ministru de Externe, Nicu Popescu.

După începerea războiului din Ucraina, SUA au sporit sprijinul financiar pentru Republica Moldova și au sancționat oligarhi moldoveni care ar fi plănuit să destabilizeze țara.

Tags: Antony BlinkenDorin ReceanMaia Sandu
Politică