X

Chris Pratt şi Katherine Schwarzenegger vor deveni părinţi pentru a doua oară

Actorul american Chris Pratt şi soţia lui, Katherine Schwarzenegger, vor deveni părinţi pentru a doua oară, anul viitor, informează site-ul revistei People, potrivit agerpres.

Scriitoarea Katherine Scharzenegger, în vârstă de 32 de ani, este din nou însărcinată, iar bebeluşul ei se va naşte în 2022. Informaţia a fost confirmată pentru revista People de mai multe surse din anturajul celor două vedete.

Actorul Chris Pratt, în vârstă de 42 de ani, şi Katherine Schwarzenegger, fiica cea mare a starului hollywoodian Arnold Schwarzenegger şi a Mariei Shriver, s-au căsătorit în iunie 2019 în cadrul unei ceremonii organizate în California.

Cuplul are deja o fiică, Lyla Maria, care s-a născut în august 2020.

Chris Pratt mai are un fiu, Jack, în vârstă de nouă ani, din căsătoria cu prima lui soţie, actriţa Anna Faris.

Tags: actoriArnold Schwarzeneggercaliforniachris prattKatherine SchwarzeneggerMaria Shriver
Categorii: Social