Christian Kern vrea să-i ia locul lui Juncker la conducerea Comisiei Europene

Publicat:

Fostul cancelar austriac Christian Kern a anunţat marţi că va deschide lista social-democrată din ţara sa (SPOe) la europarlamentare, cu ambiţia, potrivit anturajului său, de a fi candidatul socialiştilor europeni la succesiunea lui Jean-Claude Juncker în fruntea executivului european în 2019, relatează AFP, potrivit agerpres.

Social-democraţia trebuie să vegheze ca “Europa să continue să strălucească la fel ca un oraş sus pe un deal şi să nu se scufunde într-o mlaştină naţionalistă”, a declarat Christian Kern la Viena, subliniind că “ideea de democraţie liberală şi deschisă spre lume este pusă sub un mare semn al întrebării” de populiştii de pe întreg continentul.


Citeşte şi: O maşină a intrat cu viteză în oamenii strânşi la o moschee din Londra. Două persoane au fost spitalizate – FOTO

Fără să se fi exprimat deschis în acest sens, Christian Kern, 52 de ani, intenţionează să candideze pentru şefia Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), al doilea grup politic ca importanţă din Parlamentul European după PPE (centru-dreapta/dreapta), a afirmat anturajul său pentru agenţia austriacă APA.

Până în prezent, numai comisarul european slovac Maros Sefcovic s-a declarat oficial candidat la şefia S&D.

Din partea PPE, din care provine Jean-Claude Juncker, germanul Manfred Weber, liderul grupului parlamentar de dreapta în PE, este primul care şi-a depus candidatura, cu sprijinul cancelarului german, Angela Merkel.

Christian Kern, un fost director al unor întreprinderi de stat din Austria, a devenit şeful social-democraţilor şi cancelar al Austriei în mai 2016, în fruntea undei coaliţii cu dreapta. El a fost învins la alegeri, în octombrie 2017, de tânărul lider conservator Sebastian Kurz (OeVP) care conduce ţara în prezent cu extrema dreaptă (FPOe).

Citeşte şi: Ecuador: 12 morţi în al şaptelea accident de autocar în doar 37 de zile

Consiliul European, alcătuit din şefi de stat şi de guvern din ţările membre ale UE, are rolul de a desemna un candidat pentru preşedinţia Comisiei, care, totuşi, trebuie să obţină majoritatea voturilor în Parlamentul European.

Europarlamentarii ar prefera să fie numit candidat de către Consiliu capul de listă desemnat de partidul care va fi obţinut cele mai multe locuri la alegerile europene. Consiliul refuză însă să se angajeze în respectarea acestei proceduri, utilizată pentru alegerea lui Jean-Claude Juncker în 2014.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.