X

Christiane Amanpour a fost operată de cancer

Jurnalista britanică de origine iraniană Christiane Amanpour, vedetă a canalului american CNN, a anunţat a fost diagnosticată cu cancer ovarian şi în următoarele luni va face şedinţe de chimioterapie, fără să precizeze însă dacă va sta departe de platourile de televiziune, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Ultimele patru săptămâni au fost ca într-un +roller coaster+ pentru mine, deoarece în această perioadă, ca milioane de femei din întreaga lume, am fost diagnosticată cu cancer ovarian”, a dezvăluit prezentatoarea de 63 de ani, stabilită la Londra.

Citește și: Stoltenberg: China NU este inamicul NATO

Ea a indicat că a fost deja “supusă cu succes unei intervenţii chirurgicale majore pentru a elimina” acest cancer şi a anunţat începe “câteva luni de chimioterapie”.

Prezentatoare a emisiunii de la CNN care îi poartă numele, “Amanpour”, şefa serviciului mondial al canalului american a devenit cunoscută pentru prima dată publicului din lumea întreagă al CNN prin acoperirea Războiului din Golf din 1991, care a urmat invaziei Kuweitului de către Irak cu un an înainte.

În ultimele două decenii, ea a făcut interviuri cu un număr mare de lideri politici şi vedete internaţionale şi a realizat numeroase reportaje despre Irak, Afganistan, Pakistan, Somalia, Rwanda şi Peninsula Balcanică.

Ea a denunţat în special genocidul musulmanilor bosniaci, considerând că, “în anumite situaţii, pur şi simplu nu poţi rămâne neutru: a fi neutru înseamnă a fi complice”.

Citește și : Incendii de vegetație în California: Autostrăzile au fost închise și câteva localități au fost evacuate!

“Încrezătoare” în viitor şi în sistemul britanic de asistenţă medicală, Christiane Amanpour a explicat că a dorit să vorbească despre boala ei “din motive de transparenţă”, dar “mai ales pentru a îndemna toate femeile să se diagnosticheze cât mai curând posibil”.

Jurnalista le-a îndemnat pe femei “să se informeze în legătură cu această boală, să efectueze analize frecvent, să îşi asculte întotdeauna corpul şi, desigur, să se asigure că îngrijorările lor legitime medicale nu sunt ignorate”.

Tags: cancerchimioterapieChristiane AmanpourCNNlondra
Categorii: Diaspora