X

Ciclonul Mekunu, retrogradat la gradul de furtună tropicală; două victime în Oman

Ciclonul Mekunu a scăzut în intensitate şi a fost retrogradat la gradul de furtună tropicală, sâmbătă, după ce a lovit cu violenţă partea de sud a sultanatului Oman, unde a făcut două victime şi a provocat importante pagube materiale, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP, potrivit agerpres.

Mekunu, primul ciclon tropical al anului 2018, format în nordul Oceanului Indian, s-a abătut joi asupra insulei Socotra din Yemen, unde şapte persoane au murit şi alte opt sunt date dispărute.

Citește și : Pe trei roți

Apoi, Mekunu s-a năpustit asupra provinciilor Dhofar şi Al-Wusta din sudul Omanului, cu vânturi violente şi intemperii, devenind un ciclon de categoria a II-a.

Poliţia din Oman a raportat moartea unui bărbat care se afla la volanul automobilului său, în urma unei inundaţii produse în oraşul Salalah, şi decesul unei fete de 12 ani, victimă a rafalelor de vânt.

Reprezentanţii Apărării Civile au anunţat că au salvat deja sute de persoane, inclusiv 26 de marinari străini care se aflau în largul coastelor sultanatului Oman.

De asemenea, Apărarea Civilă din Oman a anunţat că acest ciclon a scăzut în intensitate sâmbătă şi s-a transformat în furtună tropicală, cu vânturi ce ating viteze de 90 de kilometri pe oră.

Potrivit serviciilor meteorologice, furtuna se îndreaptă acum spre Arabia Saudită, unde sunt aşteptate ploi abundente în cursul zilei de duminică.

Citește și : Irlanda a votat în favoarea liberalizării avorturilor (exit-poll)

Aeroportul din Salalah rămâne închis până la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, deşi ploile aproape au încetat, precizează AFP.

Guvernul din Yemen a decis ca arhipelagul Socotra, inclus în patrimoniul mondial UNESCO pentru bogata sa biodiversitate, să fie declarat “zonă sinistrată”.

Tags: Ciclonul Mekunufurtuna tropicalaOmanpagube materialeSocotravictimeYemen
Categorii: Sinteze