X

Ciclonul tropical Iota devine uragan de categoria a 5-a

Iota a crescut în intensitate atingând nivelul unui uragan de categoria a 5-a, cu cea mai mare intensitate pe scara Saffir-Simpson, şi se prognozează că va atinge zona de uscat, luni noapte, în nord-estul Nicaragua, conform Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, informează Reuters, scrie agerpres.

Uraganul se afla la o distanţă de aproximativ 160 de kilometri est-sud-est de Puerto Cabezas din Nicaragua, fiind însoţit de vânt susţinut cu viteze de 260 de kilometri la oră.

Citește și : Preşedintele Parlamentului European o felicită pe Maia Sandu

În buletinul informativ anterior, NHC a anunţat că Iota a crescut în intensitate ajungând la nivel de uragan “extrem de periculos” şi se îndreaptă luni spre America Centrală.

Regiunea vizată a fost devastată recent de uraganul Eta, care a provocat peste 200 de morţi şi dispăruţi.

Honduras, Guatemala şi Nicaragua au dispus evacuări, regiunea fiind în continuare afectată de daunele cauzate de uraganul Eta. La începutul lunii noiembrie, acest uragan a provocat inundaţii şi alunecări de teren care au afectat aproximativ 2,5 milioane de persoane.

Potrivit NHC, Iota este a 30-a furtună tropicală din 2020 care a primit un nume oficial şi care s-a format în acest sezon-record al uraganelor din Oceanul Atlantic.

Citește și : Tot mai mulţi migranţi ajung în Cipru din Turcia

Tags: America CentralaIotaNHCNicaraguauragan
Categorii: Știrile zilei