X

Cinci copii internați la Institutul Mamei și Copilului în urma accidentului tragic de la Strășeni

Cinci copii internați la Institutul Mamei și Copilului în urma accidentului tragic de la Strășeni

Cinci copii, cu vîrste între un an și 13 ani, au fost internați de urgență la Institutul Mamei și Copilului, în urma tragicului accident rutier produs sîmbătă dimineața în apropiere de Codreanca, raionul Strășeni.

Purtătorul de cuvînt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu, a declarat pentru Teleradio Moldova că trei dintre copii sînt internați în secția de reanimare, avînd diferite traumatisme, iar ceilalți doi sînt încă în examinare în cadrul unității de primiri urgente. Starea celor doi copii este evaluată, urmînd să se decidă în care subdiviziune vor fi internați.

Citește și: ULTIMA ORĂ/ Accident deosebit de grav cu cinci persoane decedate și alte șapte rănite

Cei cinci copii au fost aduși la spital după ce au fost evacuați din mașinile cuprinse de flăcări în urma unui accident rutier grav. Incidentul a avut loc pe drumul Chișinău-Bălți, în apropiere de localitatea Codreanca. Unul dintre automobile a încercat să efectueze o manevră de depășire peste linia continuă și s-a ciocnit frontal cu un alt vehicul care venea din sens opus, provocînd un incendiu care a distrus complet ambele mașini.

În urma accidentului, cinci persoane au fost găsite carbonizate. Cauzele și circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie investigate de autorități.

Tags: copiiInstitutul Mamei şi CopiluluiStrăşeni
Social