X

Cinci copii ucişi de explozia unei bombe artizanale în Afganistan

Cinci copii şi-au pierdut viaţa când un dispozitiv artizanal ataşat de un scuter a explodat într-o piaţă din provincia Herat, vestul Afganistanului, a declarat sâmbătă o oficialitate afgană, citată de dpa, potrivit agerpres.

Alte 20 de persoane au fost rănite în incident, care a avut loc în districtul Oba, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului regional Jelani Farhad.

Citește și : Descoperire macabră în Mexic – 18 saci cu rămăşiţe umane, găsite la o fermă din vestul ţării

Ţinta atacului nu a fost încă stabilită, dar şeful districtului Oba a fost rănit în incident, a precizat Farhad.

În districtul Kama din provincia Nangarhar cinci oameni au fost răniţi, între care trei civili, când un individ neidentificat a aruncat o grenadă de mână în direcţia unui punct de control al poliţiei, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului regional Ataullah Khogyani.

Potrivit unui raport al Misiunii de Asistenţă ONU în Afganistan (UNAMA), dispozitivele explozive au ucis 53 de oameni şi au rănit 269 în primele trei luni ale lui 2019, ceea ce reprezintă o creştere de 21% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cifrele nu includ şi victimele rezultate în urma atacurilor sinucigaşe.

Citește și : Atacuri israeliene asupra Damascului. O serie de explozii puternice la periferia orașului (VIDEO)

Tags: Afganistancopiidispozitiv artizanalHeratNangarhar
Categorii: Știrile zilei