Guvernul Republicii Moldova a aprobat în cadrul ședinței din 25 februarie 2026 Programul Fondului rutier pentru anul curent, iar cinci drumuri regionale de pe teritoriul raionului Ialoveni au fost incluse pentru a fi reabilitate, potrivit provincial.
Conform hotărârii aprobate, lucrările de reabilitare vor viza următoarele sectoare de drum:
Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029
- G110 – Gîsca – Zolotievcа – Pervomaisc – Gangura – Răzeni – M3 – 2,49 km
- G103 – M1 – Văsieni – Ruseștii Noi – R3 – 2,11 km
- G104.1 – R3 – Buțeni – Molești – G104 – 2,04 km
- G106 – M5 – Bălțata – Maximovca – Mereni – Chetrosu – Gangur – G110 – 0,55 km
- G71 – R3 – Ialoveni – Băcioi – Sîngera – R2 – 3,70 km
Suma totală planificată a investiției pentru reabilitarea celor cinci drumuri regionale din raionul Ialoveni constituie 19 573,79 mii lei.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Implementarea acestor lucrări va contribui la îmbunătățirea infrastructurii rutiere, sporirea siguranței circulației și facilitarea conexiunilor între localitățile raionului, precum și cu drumurile naționale adiacente.












