Cinci eurodeputaţi români, aleşi în conducerea comisiilor permanente ale noului PE

Publicat:

Cinci eurodeputaţi români au fost aleşi miercuri în conducerea comisiilor permanente ale noului Parlament European, cel mai important post urmând să fie ocupat de Adina Vălean, care va fi preşedintă a Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie (ITRE), potrivit agerpres.

Daniel Buda (Partidul Naţional Liberal, grupul PPE) a fost ales vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI), iar Cristian Buşoi (Partidul Naţional Liberal, PPE) a devenit vicepreşedinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI), potrivit unei informări de pe site-ul PE.


Citește și : Prioritățile Ursulei Von der Leyen la șefia Comisiei Europene: statul de drept, migraţia, competitivitatea şi clima

Tot din cadrul PPE, eurodeputatul român Iuliu Winkler (Uniunea Democrată Maghiară din România) a fost reales vicepreşedinte al Comisiei pentru comerţ internaţional (INTA).

Eurodeputata Maria Grapini (Partidul Social Democrat, grupul S&D din PE) a fost aleasă şi ea vicepreşedintă a Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor (IMCO).

Alţi trei eurodeputaţi români care, potrivit informaţiilor AGERPRES, ar fi urmat să devină vicepreşedinţi în alte două comisii, Comisia pentru afaceri externe (AFET) şi Comisia pentru dezvoltare regională (REGI), nu au fost aleşi în şedinţa constitutivă. Potrivit informării de pe site-ul PE, comisiile AFET şi REGI şi-au ales doar un vicepreşedinte, ceilalţi urmând să fie votaţi la reuniunea viitoare.

Potrivit informaţiilor AGERPRES, în urma negocierilor dintre grupurile politice fostul preşedinte al României Traian Băsescu (Partidul Mişcarea Populară, grupul PPE) ar urma să fie unul dintre cei patru vicepreşedinţi ai Comisiei AFET. La rândul lor, eurodeputaţii Adrian Dragoş Benea (PSD – grupul S&D) şi Cristian Ghinea (USR-Plus – grupul Renew Europe) ar urma să fie aleşi vicepreşedinţi ai Comisiei REGI.

Adina Vălean a precizat într-un comunicat trimis AGERPRES că este bucuroasă să revină la Comisia ITRE, după doi ani şi jumătate în fruntea Comisiei de Mediu din PE.

“Am 10 ani de experienţă în Comisia pentru industrie, cercetare şi energie şi cred că politicile sale acoperă exact domeniile de oportunitate pentru dezvoltarea competitivităţii europene în general şi a României în particular. Astfel, în domeniul energiei, România îşi poate consolida rolul de jucător important pe piaţa regională şi europeană devenind un vector de securitate şi competitivitate în piaţa gazului”, a declarat eurodeputata membră a grupului Partidului Popular European din PE.

Citește și : Trump: Sancţiunile împotriva Iranului vor fi intensificate ‘substanţial’

Eurodeputatul UDMR Iuliu Winkler, care a fost reales miercuri în funcţia de vicepreşedinte al Comisiei INTA a PE, a spus că realegerea sa este o onoare şi în acelaşi timp o mare provocare.

“Comerţul global parcurge o perioadă extrem de volatilă şi lipsită de predictibilitate. De aceea, INTA va juca un rol extrem de important în deciziile Uniunii Europene”, a declarat Iuliu Winkler după şedinţa constitutivă a Comisiei INTA, citat într-un comunicat.

Deputatul din grupul PPE reiterează că Parlamentul European şi UE în ansamblul ei trebuie să se asigure de faptul că globalizarea aduce beneficii tuturor cetăţenilor şi statelor membre şi protecţie în faţa concurenţei neloiale de pe pieţele internaţionale.

“Îmi doresc să contribui la promovarea intereselor IMM-urilor care trebuie să folosească mai bine beneficiile acordurilor comerciale pe care UE le încheie. Comerţul trebuie să fie cu adevărat generator de noi locuri de muncă cu înaltă valoare adăugată. În sfârşit, toate aceste obiective trebuie să se împlinească şi pentru statele din Europa Centrală şi de Est’, a mai precizat Winkler.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.