
Pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate, în perioada 9-17 ianuarie, cinci focare de pestă porcină africană (PPA). Cu un anunț în acest sens a venit Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Cazurile au fost înregistrate la porci domestici din exploatații nonprofesionale: Trei în raionul Drochia, localitățile Drochia, Cotova, Chetrosu și două în raionul Dondușeni, satele Târnova și Moșana.
Citeşte şi: Maia Sandu a convocat CSS! Preşedinta vrea să ÎNCHIDĂ Procuratura Anticorupție şi PCCOCS – Stiripesurse.md
„În focarele de PPA au fost introduse măsuri de carantină și stabilite zonele de protecție și supraveghere. Se efectuează controlul rezervoarelor sălbatice, controlul mișcării animalelor pe interiorul țării, screening-ul porcilor domestici și a populațiilor de mistreți”, informează reprezentanții autorității.
în acest context, ANSA solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent Subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți.