X

Cinci migranţi au fost salvaţi în largul coastei de nord a Franţei

Cinci migranţi au fost salvaţi sâmbătă în largul coastei de nord a Franţei, în timp ce încercau să traverseze Canalul Mânecii, la bordul unei mici ambarcaţiuni, pentru a ajunge în Marea Britanie, au anunţat autorităţile, informează duminică AFP, scrie Agerpres.

Doi dintre migranţi se aflau în stare de hipotermie atunci când au fost găsiţi de salvatori şi patrule ale jandarmeriei maritime în jurul orei 06:20 GMT, la circa un kilometru de bord, a precizat prefectura maritimă înr-un comunicat. Ei au fost preluaţi în grijă de pompieri şi predaţi poliţiei de frontieră.

Citește și : Explozie la o fabrică în China. Cel puțin două persoane au murit

Migranţii, la bordul unei bărci pneumatice, au alertat echipele de salvare pentru a cere ajutor.

Această nouă tentativă intervine după ce 18 migranţi au fost salvaţi în condiţii similare în noaptea de miercuri spre joi şi alţi opt vineri dimineaţa.

Prefectura maritimă este îngrijorată de majorarea numărului de tentative de traversare a Canalului Mânecii începând cu octombrie, posibil în condiţiile apropierii Brexit.

În jur de 30 de kilometri separă Capul Gris-Nez din Franţa de coasta britanică, o zonă pe care migranţii încearcă în mod regulat să o traverseze.

Citește și : Rouhani face apel „musulmanilor din toată lumea” să se unească împotriva SUA

Tags: ambarcaţiunibrexitcanalul maneciimarea britaniemigranti
Categorii: Diaspora