Cinci militari ucraineni au fost ucişi de rebelii separatişti proruşi, în regiunea Lugansk

Publicat:

Cinci militari ucraineni au fost ucişi joi, în confruntări cu rebeli separatişti proruşi, în regiunea Lugansk, în estul Ucrainei, a anunţat vineri o sursă oficială la Kiev, relatează agerpres .

Este vorba despre cele mai importante pierderi înregistrate într-o singură zi de către forţele ucrainene de la noul armistiţiu, intrat în vigoare în august.


Aceste confruntări au avut loc în apropiere de satul Krimskoe, la aproximativ 40 de kilometri nord de Lugansk, ”capitala” uneia dintre cele două regiuni separatiste care nu se află sub controlul Kievului, le-a spus unor jurnalişti secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate şi Apărare, Oleksandr Turcinov.

Citește și : Preşedintele francez Emmanuel Macron va efectua prima sa vizită oficială în China în 2018

De asemenea, Turcinov a acuzat Rusia că şi-a ”sporit (recent) contingentul militar în teritoriile ocupate”, o formulă prin care Kieul desemnează cele două ”republici” autoproclamate în Lugansk şi Doneţk.

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au apreciat, la rândul lor, că ”nivelul violenţei a crescut” şi că au înregistrat săptămâna trecută ”numărul de încălcări ale armistiţiului cel mai ridicat, într-o singură săptămână, de la jumătatea lui iunie” până în prezent.

OSCE notează totodată că ”prevalează calmul” la Lugansk, cu o ”prezenţă armată redusă”, după mai multe zile de criză în sânul autorităţilor locale.

Conducătorul acestei ”republici” autoproclamate, Igor Plotniţki, a denunţat miercuri o tentativă de ”lovitură de stat” urzită de fostul său ”ministru” de Interne Igor Kornet.

Aflat într-o vizită la Bruxelles, Petro Poroşenko a discutat cu cancelarul german Angela Merkel despre ”evoluţia periculoasă a situaţiei în Donbas (regiunea din care fac parte regiunile Doneţk şi Lugansk)”, potrivit unui comunicat al preşedinţiei ucrainene.

Ucraina este devastată din aprilie 2014 de un conflict armat între forţele guvernamentale şi separatişti ruşi, soldat cu peste 10.000 de morţi.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia că-i susţine militar pe rebeli, ceea ce Moscova dezminte.

Acorduri de pace semnate la Minsk în 2015 au condus la instaurarea mai multor armistiţii, care au condus în mare parte la o încetare a violenţelor.

Însă partea politică a acordurilor de la Minsk nu a fost nicioată pusă în aplicare. Beligeranţii se acuzăă reciproc de acest eşec.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.