X

Cinci persoane rănite într-un atac cu acid la Londra

Cel puţin cinci persoane au fost rănite sâmbătă într-un atac cu acid în estul Londrei, au anunţat serviciile medicale de urgenţă şi poliţia care a arestat un suspect şi a îndepărtat pista teroristă, transmite AFP. 

Forţele de ordine au fost chemate în jurul orelor 20.00 (19.00 GMT) la Stratford Centre, un centru comercial din apropierea Stadionului Olimpic din Londra, după ce le-a fost semnalat că un grup de tineri răspândesc o “substanţă nocivă”.

Pe Twitter, urgenţele medicale de la London Ambulance Service au scris că acordă îngrijiri “la cel puţin cinci pacienţi”.

La rândul său, poliţia a anunţat că a arestat un bărbat.

Numărul atacurilor cu acid a crescut semnificativ în ultimele luni. Anul trecut, la Londra au fost înregistrate 431 de astfel de cazuri, reaminteşte AFP.

Tags: arestareatac cu acidLondon Ambulance ServicepolitiaStadionul olimpic
Categorii: Diaspora