X

Cinci soldaţi egipteni, răpiţi de-a lungul frontierei cu Libia, au fost eliberați într-o operaţiune a serviciilor de informaţii

Cinci soldaţi egipteni, ţinuţi ostatici în Libia, au fost eliberaţi luni în cursul unei operaţiuni comune a serviciilor de informaţii din Sudan şi Egipt, au declarat oficiali ai serviciilor de securitate din cele două ţări, transmite AFP., potrivit agerpres.

Soldaţii fuseseră capturaţi de-a lungul frontierei dintre Libia şi Egipt şi reţinuţi în sudul Libiei, a indicat un ofiţer al serviciului de securitate sudanez. Armata egipteană a afirmat că aceştia făceau parte dintr-o patrulă dată dispărută, la o dată care nu a fost precizată.

Citește și : SUA: Preşedintele Trump ar putea fi audiat în investigaţia privind contactele cu Rusia

“Cinci soldaţi egipteni care au fost răpiţi de-a lungul frontierei dintre Libia şi Egipt şi ţinuţi ostatici de către bandiţi au fost eliberaţi astăzi (luni)”, a declarat Mohamed Hamid, un ofiţer al Serviciului Naţional de Informaţii şi Securitate (NISS) din Sudan.

“Operaţiunea de salvare a fost realizată în coordonare cu NISS şi serviciile de informaţii egiptene”, a adăugat el.

“Au fost predaţi serviciilor de informaţii egiptene” a mai arătat ofiţerul citat, care a relevat că operaţiunea a durat mai multe zile.

Citește și : SUA: Procesul șefului de campanie a lui Donald Trump, Paul Manafort, va începe săptămâna aceasta

Armata egipteană a confirmat eliberarea soldaţilor şi a mulţumit serviciilor de securitate sudaneze pentru cooperare.

Tags: egiptlibiaMohamed HamidsecuritatesoldatiSudan
Categorii: Știrile zilei