X

Cinci studenţi UCIŞI în Sudan. Autorităţile suspendă negocierile şi activitatea şcolară

Autorităţile au anunţat închiderea instituţiilor de învăţământ începând de miercuri până la noi ordine, după uciderea a cinci liceeni în cadrul unui protest desfăşurat luni în oraşul Al-Obeid din centrul Sudanului, informează AFP, potrivit agerpres.

Moartea celor 5 adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani a determinat suspendarea negocierilor programate să se desfăşoare marţi între mişcarea civilă şi militarii aflaţi la putere ca urmare a deciziei negociatorilor civili de a se deplasa în localitatea în care a avut loc incidentul.

Citeşte şi: Un autobuz plin cu oameni a explodat în Afganistan. Sunt cel puţin 30 de morţi!

Consiliul militar de tranziţie a “ordonat guvernatorilor tuturor statelor să închidă grădiniţele, şcolile primare şi liceele începând de mâine (miercuri) până la noi ordine”, conform informaţiilor transmise de agenţia oficială de presă SUNA.

Decizia autorităţilor survine pe fondul participării, marţi, în capitală, a câtorva sute de liceeni şi studenţi la un protest în care a fost denunţată moartea celor 5 liceeni.

“Să ucizi un student înseamnă să ucizi naţiunea”, au scandat tinerii protestatari, mulţi în uniformă, pe străzile capitalei Khartoum.

Protestatarii acuză temutele Forţe paramilitare de susţinere rapidă (RSF), conduse de numărul doi al Consiliului militar, Mohammed Hamdan Daglo, că au deschis focul asupra mulţimii din Al-Obeid, adunate pentru a protesta împotriva penuriei de alimente şi carburanţi.

“Uciderea unor civili paşnici este o crimă inacceptabilă, care nu trebuie să rămână nepedepsită”, a declarat şeful Consiliului militar de tranziţie, generalul Abdel Fattah al-Burhani.

Unicef a solicitat marţi autorităţilor “să ancheteze şi să aducă în faţa justiţiei toţi autorii violenţelor la adresa copiilor”.

Negocierile suspendate marţi urmăreau ajungerea la un acord asupra mai multor puncte rămase în suspans după încheierea acordului de partajare a puterii din 17 iulie. Obţinut în urma unor negocieri anevoioase, acordul din 17 iulie prevede crearea unui Consiliu suveran compus din 5 militari şi 6 civili, care vor gestiona tranziţia pe o perioadă de aproximativ 3 ani.

Citeşte şi: Grecia adoptă reduceri fiscale pentru populaţie

Conform estimărilor Asociaţiei Profesioniştilor Sudanezi (SPA), peste 60 de persoane au fost rănite în violenţele produse luni în oraşul Al-Obeid.

Începând de luni, autorităţile au declarat stare de asediu pe timpul nopţii la Al-Obeid şi în alte 3 localităţi din statul Kordofan-Nord.

Din luna decembrie, represiunea manifestanţilor s-a soldat cu peste 250 morţi, dintre care 127 au fost ucişi pe 3 iunie, când militarii au dispersat cu brutalitate protestatarii care solicitau o conducere civilă în fruntea ţării.

Tags: Abdel Fattah al-BurhaniAl-ObeidAsociaţia Profesioniştilor Sudanezi (SPA)Forţe paramilitare de susţinere rapidă (RSF)KhartoumKordofan-NordliceeniMohammed Hamdan DagloSudan
Categorii: Știrile zilei