X

Cinci țări cer Teheranului compensații pentru familiile victimelor avionului ucrainean prăbușit în Iran

Cinci țări ale căror cetățeni au murit în avionul ucrainean prăbușit săptămâna trecută în Iran au anunțat joi că vor cere Teheranului să plătească compensații familiilor victimelor și au avertizat că lumea așteaptă un răspuns în acesată privință, potrivit Reuters, potrivit mediafax.

Canada, Ucraina, Marea Britanie, Suedia și Afganistan transmis într-un comunicat emis după o întâlnire comună la Londra că Iranul va trebui să deschidă o ”anchetă internațională riguroasă, independentă și transparentă către națiunile îndurerate”.

Citește și : Premieră în UE: Luxemburgul va interzice glifosatul până la sfârşitul anului 2020

Cele cinci state au cerut Iranului să conducă procesul de identificare a victimelor cu demnitate și transparență și să respecte dorința familiilor în privința repatrierii trupurilor.

”Ochii comunității internaționale sunt astăzi ațintiți asupra Iranului. Cred că Iranul are de făcut o alegere și lumea îi privește”, a declarat ministrul canadian de Externe, Francois-Philippe, într-o conferință de presă la Londra.

Cele cinci țări au salutat angajamentul Iranului de până acum.

Avionul a fost lovit de o rachetă pe 8 ianuarie, la scurt timp după ce a părăsit un aeroport din Teheran cu destinația Kiev. Iranul a recunoscut sâmbătă că a doborât din greșeală avionul Ukraine International Airlines, după ce a negat inițial că a avut un rol în incident. Toate cele 176 de persoane aflate la bord, inclusiv 57 de canadieni, au fost ucise.

Citește și : Peste 2,45 milioane de cetăţeni UE au primit dreptul de a rămâne în Regatul Unit după Brexit

Majoritatea pasagerilor erau iranieni sau cu dublă cetățenie, mulți dintre ei erau studenți care se întorceau la studii în străinătate sau familii care se duceau spre casă după ce își viiztaseră rudele în Iran. Multe dintre victime erau academicieni, cercetători și studenți la 19 universități canadiene.

Tags: Afganistananchetacanadamarea britanieSuediateheranucrainavictime
Categorii: Sinteze