Prima prezență românească la Jocurile Olimpice a avut loc în anul 1900, la Paris, oraș care a găzduit cea de a doua ediție a Jocurilor în semn de recunoaștere a eforturilor depuse de baronul Pierre de Coubertin pentru renașterea Olimpismului modern.
George Plagino s-a înscris în competiția de tir. El a ocupat poziția a 13-a în acest concurs la care au participat 31 de sportivi, notează Arhivele Naționale ale României.
La opt ani după participarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în 1908, George Plagino a devenit membru în Comitetul Internațional Olimpic, apoi vicepreședinte al Comitetului Olimpic Român și președinte al Uniunii Federațiilor Sportive din România – UFSR. A avut, de asemenea, o contribuție importantă la câștigarea de către România a primei medalii olimpice – bronz în competiția de rugby de la JO 1924.
George Plagino s-a născut pe 16 noiembrie 1876, în județul Râmnicu Sărat, plasa Marginea de Sus, comuna Plăginești, după cum este menționat în certificatul său de naștere, care se păstrează în Arhivele Naționale. Era fiul Wilheminei Siefert, o tânără în vârstă de 20 de ani, de origine germană, care lucra ca slujnică în casa boierului Alexandru Plagino, de aceea pe certificatul său de naștere era trecut Gheorghe Wilhemine Siefert. În 1894, după moartea soţiei, Alexandru Plagino s-a căsătorit cu mama lui George și l-a recunoscut.
George Plagino s-a căsătorit în 1907, la Viena, cu Colette Lahovary, fiica lui Alexandru Lahovary, politician, ministru și diplomat român, însă cei doi au divorțat în 1935. Primul sportiv român care a participat la Jocurile Olimpice a murit la 3 mai 1949.