Cine este judecătorul care l-a eliberat pe Vladimir Andronachi din arest la domiciliu

Publicat:

Cine este judecătorul care l-a eliberat pe Vladimir Andronachi din arest la domiciliu

Judecătorul care l-a eliberat din arest la domiciliu pe ex-deputatul democrat Vladimir Andronachi, figurant în trei dosare penale (dosarul „Metalferos”, dosarul privind „Consulatul Moldovei la Odesa” și „Frauda bancară”), este magistrat din 1996 şi a activat în toată cariera sa doar la Judecătoria Chişinău, scrie zdg.md

Citește și Oleg Serebrian, la Tiraspol: Chișinăul își dorește soluționarea pașnică a conflictului

Judecătorul Gheorghe Balan este cel care examinează, din martie 2023, dosarul în care Andronachi este învinuit de implicare în furtul miliardului. La 19 mai 2023, Balan a dispus examinarea cauzei penale în ședință închisă, la cererea părții apărării, deoarece ,,eventuale reportaje și/sau emisiuni legate de prezentul proces judiciar riscă să-i afecteze emoțional familia inculpatului” și pentru că unele probe ar constitui secrete bancare și de stat, după cum a informat Procuratura Anticorupție.

La începutul anului 2019, prin decretul președintelui R. Moldova, magistratul a fost eliberat din funcție în legătură cu comiterea unei abateri disciplinare. Ulterior, în noiembrie 2019, decretul președintelui a fost abrogat, iar Balan a revenit în sistem.

În iunie 2019, timp de șase luni, Balan a exercitat funcția de șef interimar al Inspectoratului General al Poliției (IGP) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), fiind numit în funcție de Andrei Năstase, ministrul de Interne din acea perioadă. Balan și Năstase au recunoscut atunci că se află în relații de cumetrism.

Deși nu și-a declarat niciodată o afiliere politică, Balan a fost văzut la unele proteste organizate de Platforma Demnitate și Adevăr, condusă de Andrei Năstase, iar la alegerile parlamentare din februarie 2019 a candidat pe listele Blocului ACUM, format din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) pentru un mandat de deputat în circumscripția 34 – Anenii Noi, dar nu a ajuns în Legislativ.

În ultimii ani, Gheorghe Balan a ajuns în atenția opiniei publice, după ce a comparat justiția din R. Moldova cu o stână, pe politicieni numindu-i „măscăricii de la guvernare care se vor dictatori”. În ultimii ani, acesta s-a remarcat prin discursuri critice la adresa șefilor justiţiei.

Printr-o Hotărâre a plenului CD din 18 ianuarie 2019, Gheorghe Balan, demis anterior din sistem, în privința acestuia se aplica o nouă sancțiune sub forma „eliberării din funcția de judecător”. CD constata că „judecătorul, pe parcursul unei perioade scurte de timp, a comis acțiuni identice după conţinut, aplicând din neglijenţă gravă legislaţia contrar practicii judiciare uniforme, precum şi acţiuni în procesul de înfăptuire a justiţiei, care fac dovada incompetenţei profesionale grave şi evidente”. 

La 16 iulie 2019, la scurt timp după ce democrații plecau de la guvernare, judecătoarele Angela Bostan, Victoria Sârbu și Viorica Mihăilă de la CA Chișinău au admis însă cererea depusă de Balan și au anulat hotărârea CD, dar și hotărârea CSM din 2018, prin care Gheorghe Balan era demis din funcție.

La 23 iulie 2019, membrii CSM, examinând contestația depusă de Gheorghe Balan, au schimbat pedeapsa aplicată magistratului prin hotărârea CD din 2019 și au adoptat o nouă hotărâre, prin care au înlocuit pedeapsa privind „eliberarea din funcție” cu una mai blândă – „mustrare”.

Astfel, la 24 septembrie 2019, plenul CSM a admis cererea lui Gheorghe Balan referitor la repunerea în drepturile avute anterior, iar prin decretul președintelui R. Moldova din 19 noiembrie 2019, în vigoare din 22 noiembrie 2019, a fost abrogat decretul din 3 ianuarie 2019 privind eliberarea lui Gheorghe Balan din funcţia de judecător la Judecătoria Chişinău, astfel că acesta a revenit în funcție.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini Italia a simplificat condiţiile de intrare în ţară şi a redus obstacolele birocratice pentru muncitorii străini, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.