Gazul livrat în malul stâng al Nistrului este achitat de companii private, prin intermediul agenților de plată agreați de bănci, și nu direct de un stat sau donator, transmite postul public de televiziune Moldova1 cu referire la declarațiile președintelui interimar al Consiliului de Administrație „Moldovagaz”, Vadim Ceban.
Citește și: Atenție! Traficul rutier la PTF Tudora este suspendat
„Nu avem contract cu donator sau un stat, noi avem contracte cu companii private. Partea politică acum este un mecanism, al doilea mecanism este utilizarea grantului european, dar valoarea acestuia este pe o perioadă de furnizare de o lună, în cazul în care este o situație de urgență ei pot apela la acest mecanism”, a explicat Ceban.
Ceban a adăugat că prețul gazului în regiunea transnistreană este mult mai mic decât pe malul drept al Nistrului, însă „Moldovagaz” încearcă să influențeze „Tiraspoltransgaz” să majoreze tarifele pentru a acoperi costurile de transport și alte cheltuieli implicate.
„Evident că e de 10 ori mai mic, deci un leu și ceva, acum crește. Noi încercăm și influențăm Tiraspoltransgaz să majoreze tarifele, cel puțin să acopere transportul și cheltuielile care sunt Implicate în procesul de transport gaze de la punctele de interconectare până la punctele de delimitare, până la Nistru. Dar acolo este o diferență când e vorba de tarif: cât achită consumatorii casnici, cât achită agenții. Acolo este un coș, este diferență, agenții economici achită mai mult, consumatorii casnici achită mai puțin. Este un cont numit gazier, de la contul respectiv se repartizează toate cheltuielile” a precizat Ceban.
Amintim că în regiunea transnistreană este instituit regim de urgență în economie, în contextul crizei energetice provocate de sistarea livrării gazelor de către Gazprom, după ce tranzitul pe teritoriul Ucrainei a fost oprit, pe 1 ianuarie 2025.











