
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va avea cinci noi deputați în Parlament, după ce Igor Grosu a anunțat astăzi că Maria Acbaș, Constantin Cheianu, Roman Cojuhari, Viorel Bostan și Nicolae Drăgănel renunță la mandate și vor reveni la activitatea lor anterioară, transmite MOLDPRES.
Potrivit listei candidaților supleanți la funcția de deputat din partea PAS, fotoliile ar putea să fie ocupate de Ana Oglinda, Vladimir Rusu, Vasile Porţevschi, Oleg Canațui și Efimia Bandalac.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
La sfârșitul lunii octombrie, alți opt deputați din cadrul PAS au depus cereri de demisie. Cinci dintre ei au renunțat la mandate pentru a putea activa în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Aceștia sunt Vladimir Bolea, Ludmila Catlabuga, Mihai Popșoi, Emil Ceban și Dan Perciun. Totodată, Dorin Recean și Artur Mija au anunțat că își suspendă activitatea politică. De asemenea, Nicu Popescu a depus cerere de demisie, după ce a fost numit de șefa statului Maia Sandu în funcția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice.
În locul acestora, în Parlament au venit Igor Talmazan, Angela Munteanu-Pojoga, Veronica Cupcea, Veronica Briceag, Liliana Grosu, Alexandr Trubca, Gheorghe Ichim și Valeriu Carţîn, mandatele cărora au fost validate săptămâna trecută de Curtea Constituțională.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
This post was last modified on 12/11/2025 19:06 19:06