Cineaştii iranieni cer eliberarea regizorului Jafar Panahi, arestat din iulie 2022

Publicat:

Principalul sindicat al cineaştilor iranieni a cerut marţi autorităţilor de la Teheran să îl elibereze pe regizorul disident Jafar Panahi, arestat din iulie 2022, au anunţat reprezentanţii acestei asociaţii profesionale, citaţi de AFP, potrivit agerpres.  

“Casa Cinematografiei cere încă o dată cu insistenţă autorităţilor judiciare să aibă în vedere posibilitatea eliberării domnului Jafar Panahi cât mai curând posibil”, a anunţat asociaţia sindicală într-un comunicat publicat pe site-ul său.


Citește și :  Croaţia investighează dispariţia unui yaht aparţinând oligarhului uzbek Alişer Usmanov

În vârstă de 62 de ani, Jafar Panahi, unul dintre cei mai premiaţi cineaşti iranieni, a fost arestat pe 11 iulie 2022 şi trebuie să execute o pedeapsă de şase ani de închisoare pronunţată în 2010, potrivit unei decizii judecătoreşti.

Sindicatul Casa Cinematografiei, ce grupează asociaţii profesionale din Iran, a cerut instanţei să ţină cont de “starea fizică şi de boala” lui Jafar Panahi, fără să ofere detalii despre sănătatea cineastului.

Jafar Panahi a câştigat Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia în anul 2000 cu filmul “Dayereh” (“Cercul”) şi Premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes în 2018 pentru “3 Faces”, la trei ani după ce fusese recompensat şi cu Ursul de Aur la Berlin, în 2015, pentru filmul “Taxi”.

Cineastul a fost arestat şi apoi condamnat la şase ani de închisoare în 2010, când a primit şi o interdicţie pe 20 de ani privind activitatea de a regiza şi de a scrie scenarii de film, de a călători în străinătate şi de a se exprima în presă. Cu toate acestea, el a continuat să lucreze şi să trăiască în Iran.

Jafar Panahi a fost condamnat pentru “propagandă împotriva regimului” după ce a susţinut mişcarea de proteste din 2009 în urma realegerii populistului Mahmud Ahmadinejad în funcţia de preşedinte al Republicii Islamice Iran.

În iulie 2022, regizorul iranian a fost arestat la Tribunalul din Teheran, unde se prezentase pentru a urmări procesul unui alt compatriot şi coleg de breaslă premiat în străinătate, Mohammad Rasoulof, arestat cu câteva zile mai devreme.

Citește și : Ruşii şi-au triplat achiziţiile imobiliare în Turcia, până la un nivel record în 2022

Miercurea trecută, avocata celui din urmă a declarat pentru AFP că Mohammad Rasoulof a fost eliberat pe 7 ianuarie pentru două săptămâni, din motive medicale.

Mai multe personalităţi din cinematografia iraniană au fost arestate, reţinute sau chestionate după ce au susţinut mişcarea protestatară declanşată la scară naţională după moartea în arest, pe 16 decembrie, a tinerei Mahsa Amini, o femeie iraniană de origine kurdă în vârstă de 22 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.