X

Cineastul iranian Jafar Panahi, arestat la Teheran

Regizorul şi opozantul iranian Jafar Panahi, câştigător al Ursului de Aur pentru cel mai bun film la festivalul de la Berlin 2015, a fost arestat, luni, la Teheran, potrivit unei agenţii de presă iraniene, ceea ce a adus numărul regizorilor arestaţi în ţară la trei în mai puţin de o săptămână, scrie AFP,potrivit news.ro .  

Panahi, în vârstă de 62 de ani, este unul dintre cei mai premiaţi realizatori iranieni. A obţinut în special premiul pentru scenariu la Cannes în 2018 cu “Three Faces”, la trei ani după Ursul de Aur pentru “Taxi Teheran”.

Citește și : Gazprom a redus livrările de gaze către OMV cu 70% din cantitatea comandată

Autorităţile iraniene arestaseră deja vineri doi realizatori, Mohammad Rasoulof şi Mostafa Aleahmad, acuzaţi de “tulburarea ordinii publice”.

“Jafar Panahi a fost arestat astăzi (luni) la sosirea sa la parchetul din Teheran pentru a urmări cazul altui director, Mohammad Rasoulof”, reţinut încă de vineri, potrivit agenţiei de presă Mehr.

“Încă nu există informaţii despre motivul arestării lui Panahi, legătura lui cu cazul Rasoulof sau cu alte persoane arestate săptămâna trecută”, a adăugat ea.

Artist dizident, Panahi a fost arestat în 2010 şi apoi condamnat la şase ani de închisoare şi o interdicţie de 20 de ani de a regiza sau scrie filme, de a călători sau de a vorbi în presă. Cu toate acestea, a continuat să lucreze şi să trăiască în Iran.

El a fost condamnat pentru “propagandă împotriva regimului”, după ce a susţinut mişcarea de protest din 2009 împotriva realegerii ultraconservatorului Mahmoud Ahmadinejad în funcţia de preşedinte al Republicii Islamice.

Mohammad Rasoulof, premiat şi în străinătate, şi Mostafa Aleahmad au fost arestaţi vineri. Aceştia sunt acuzaţi că au încurajat protestele după prăbuşirea unei clădiri din sud-vestul ţării în luna mai, potrivit agenţiei oficiale de presă Irna.

Filmul de debut al lui Panahi, „The White Baloon”, a obţinut trofeul Camera d’Or la Cannes în 1995. Douăzeci de ani mai târziu, el a câştigat Ursul de Aur pentru „Taxi”, după ce, în 2013, a primit Ursul de Argint pentru scenariul filmului „Closed Curtain”. În 2006, pentru „Offside”, a primit marele premiu al juriului Berlinalei.

În 2011, „This is Not a Film” a ţinut primele pagini ale ziarelor după ce a fost prezentat la Cannes într-o proiecţie specială. El a fost adus în Franţa din Iran pe un stick USB ascuns într-o prăjitură.

Citește și : Guvernatorul regiunii Kaliningrad propune interzicerea totală a circulaţiei mărfurilor între statele baltice şi Rusia

La Cannes a mai primit, în 2003, premiul juriului Un Certain Regard pentru „Crimson Gold”.

El a fost premiat şi la Festivalul de Film de la Veneţia. În 2010, a primit Leul de Aur pentru „The Circle”

Tags: Jafar Panahimohammad rasoulofMostafa AleahmadteheranUrsul de Aur
Categorii: Sinteze