Ciochină mai stă 20 de zile în arest preventiv. Instanța a dispus prelungirea mandatului

Arest preventiv prelungit cu 20 de zile pentru fostul primar din Boldureşti, Nisporeni, Nicanor Ciochină, cercetat pentru tortură, tratament inuman și degradant.

Citește și: Dodon „a intrat în gura presei”. Este acuzat de lipsă de respect

Instanța a dispus prelungirea mandatului de arest la solicitarea procurorilor PCCOCS.

Ciochină este învinuit de faptul că atunci când era primar, acesta ar fi lovit cu mâinile şi cu picioarele, precum şi a înjurat un locuitor al comunei, care mergea anevoios din cauza unei boli care îi afectase picioarele. Scopul ilegal al pretinsei agresiuni a primarului ar fi fost să-l pedepsească pe bărbatul victimă, pentru că acesta ar fi dat foc vegetației de pe porțiunea unui câmp din extravilanul comunei.

Mai mult decât atât, după ce l-ar fi lovit și umilit cu cuvinte necenzurate, primarul l-ar fi impus pe bărbatul care suferea de o boală a picioarelor, să pozeze la locul incendiului o anumită perioadă  de timp, pentru ca să-l fotografieze pe fundalul acelui câmp. Poziționarea impusă victimei de către primarul învinuit, după agresiunea la care a fost supus, i-ar fi cauzat persoanei dureri intense și suferințe psihice.

Ciochină mai este cercetat penal pentru faptul că ar fi lovit mortal cu mașina un minor  din aceeași localitate, iar după crimă ar fi încercat să ducă în eroare oamenii legii prin schimbarea plăcuței de înmatriculare a automobilului său.

This post was last modified on 17/02/2026 17:57 17:57

Tags: arest CiochinaBoldureștiCiochinăcrima BoldureștiNicanor Ciochina
Știrile zilei