X

Ciocniri între poliție și protestatari, la Hong Kong – VIDEO

Poliţia din Hong Kong a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor, în timp ce bombe cu petrol au explodat sâmbătă seara în cartierul Wan Chai, din centrul oraşului, informează duminică Reuters, potrivit agerpres.

Agenţia de presă britanică notează că protestele, care s-au intensificat, au intrat în a 10-a săptămână.

Manifestaţiile tot mai violente au împins Hong Kongul într-una dintre cele mai grave crize politice din ultimele decenii şi reprezintă o provocare pentru guvernul central de la Beijing.

Citește și : Kim Jong Un a supravegheat personal cea mai recentă lansare de rachete – FOTO

Reporteri ai Reuters aflaţi în Wan Chai au văzut cum au fost aruncate două bombe cu petrol, care au provocat incendii minore pe străzi, în timp ce gazele lacrimogene şi avansul poliţiei antitero i-au pus pe fugă pe unii dintre protestatari.

Fosta colonie britanică, redată Chinei în 1997, şi-a păstrat rolul de centru financiar internaţional, dar se confruntă cu cea mai gravă criză din ultimele două decenii, cu manifestaţii aproape zilnice care au intrat în a treia lună şi care degenerează frecvent în ciocniri violente între activiştii radicali şi forţele de ordine.

Tags: Beijingbombecrizahong kongWan Chai
Categorii: Știrile zilei