X

Ciolacu vreai sa-i propună Ursulei von der Leyen un acord pe 7 ani pentru dezvoltarea economică

Premierul Marcel Ciolacu a transmis joi, după o discuție pe care el o numește “extrem de constructivă” cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că îi va propune acesteia un acord pe 7 ani pentru dezvoltarea economică.

“Am avut astăzi o discuție extrem de constructivă cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care am abordat atât prioritățile viitoarei Comisii Europene, cât și așteptările României din partea Uniunii Europene, stadiul implementării PNRR și nominalizarea comisarului european din partea României. Mă bucură faptul că președinta aleasă a Comisiei Europene a înțeles eforturile făcute de România pentru a se dezvolta și ținta ambițioasă pe care o avem pentru investiții în acest an – 120 de miliarde de lei”, a scris Ciolacu într-un mesaj pe Facebook, potrivit stiripesurse.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Premierul a adăugat că “țara noastră trebuie să profite de contextul actual și de oportunitățile de finanțare europene pentru a se dezvolta și crește nivelul de trai al românilor”.

În acest sens, el a anunțat că va propune Executivului european “un acord pe 7 ani prin care putem să ne dezvoltăm economic prin investiții, dar și să reducem deficitul bugetar al României”.

Marcel Ciolacu și ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, efectuează o vizită la Bruxelles pentru discuții cu șefa Comisiei Europene despre stadiul îndeplinirii jaloanelor din PNRR, dar despre propunerea din partea României a unui comisar european.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

Tags: CiolacuPNRRUrsula Von Der Leyen
Externe