X

Circa 1.500 de migranţi au fost salvaţi joi şi vineri în Marea Mediterana

Circa 1.500 de migranţi au fost salvaţi joi şi vineri în Mediterana în urma mai multor operaţiuni în care au fost implicate nave ale marinei italiene, ONG-uri şi agenţia europeană Frontex, a anunţat Garda de Coastă italiană care a coordonat operaţiunile de salvare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Numai vineri, şapte operaţiuni distincte au permis salvarea a 1.050 de persoane care navigau la bordul unor ambarcaţiuni precare.

Citește și: Preşedintele francez denunţă ”acţiuni de o gravitate extremă” ale unor foşti agenţi DGSE suspectați de spionaj

ONG-urile germane Sea-Watch şi Sea-Eye au relatat că au salvat circa 450 de persoane vineri, aflate la bordul a trei bărci supraîncărcate. Cu prilejul intervenţiei pe a treia dintre ele, sosirea unei vedete libiene a provocat tensiuni.

Unii migranţi au sărit în apă pentru a evita să fie transportaţi înapoi în Libia. Vedeta a rămas însă la distanţă şi toţi migranţii au fost salvaţi de cele două ONG-uri.

În ultimele luni, Garda de coastă libiană şi-a asumat responsabilitatea pentru un număr în creştere de operaţiuni de salvare, aducându-i apoi din nou pe migranţi în Libia, spre nemulţumirea militanţilor pentru drepturile omului.

Însă în timpul lunii Ramadanului, mijloacele Gărzii de coastă libiene sunt mai limitate, notează AFP.

Joi, o navă militară italiană a salvat 69 de migranţi care au fost apoi transferaţi pe Aquarius, navă a ONG-urilor “SOS Méditerranée” şi “Médecins sans frontieres”, care i-a instalat la bord.

În plus, o navă militară portugheză angajată în operaţiunea Triton a agenţiei europene Frontex a salvat 296 de migranţi joi între Libia şi Tunisia şi i-a transportat vineri la Pozzallo, în sudul Siciliei.

Citește și: Zborul MH17: Vladimir Putin respinge ferm responsabilitatea Rusiei

Aceste sosiri se adaugă la cele 10.800 înregistrate în Italia de la începutul anului, ceea ce reprezintă cu aproape 80% mai puţin decât în aceeaşi perioadă din 2017, graţie acordurile încheiate de guvernul de centru stânga la final de mandat cu autorităţile şi miliţiile libiene.

În acelaşi timp, Garda de coastă libiană a interceptat peste 6.500 de migranţi, potrivit Organizaţiei internaţionale pentru migraţie (OIM), care a înregistrat 383 de morţi sau dispăruţi din ianuarie în largul Libiei. Asta reprezintă 2,8% din numărul de oameni plecaţi de care se ştie, faţă de o medie de 2,2% în fiecare din ultimii trei ani.

Tags: Frontexgarda de coastaMediteranamigrantiONGsalvare
Categorii: Diaspora