X

Circa 1.800 de persoane, evacuate în Fiji din cauza inundaţiilor provocate de ciclonul tropical Cody

Un total de 1.837 de persoane au fost evacuate şi se află în prezent în 110 adăposturi din Fiji din cauza inundaţiilor şi a ploilor abundente provocate în ţara insulară de ciclonul tropical Cody, relatează luni Xinhua, potrivit agerpres

Potrivit presei locale, ministrul pentru managementul dezastrelor din Fiji, Inia Seruiratu, a declarat luni că dintre cele 1.837 de persoane, 1.045 de persoane se aflau în 76 de centre de evacuare din vestul ţării, în timp ce 553 de persoane se aflau în 28 de centre din partea centrală a statului insular.

Citește și : Ministrul de externe al Iranului pleacă în China

Se pare că şapte râuri mari au ieşit din matcă în urma ploilor torenţiale.

Autoritatea Naţională a Drumurilor (FRA) a anunţat că două autostrăzi importante de pe insula principală Viti Levu din Fiji au fost închise din cauza inundaţiilor.

Un bărbat de 35 de ani a fost luat de ape duminică din cauza curenţilor puternici în timp ce încerca să traverseze un râu în Tavua, la aproximativ 91 km de oraşul Nadi, al treilea oraş ca mărime din ţară.

Citește și : Riabkov: SUA şi NATO s-ar putea confrunta cu o agravare a securităţii

Serviciul Meteorologic din Fiji (FMS) a anunţat luni că ciclonul Cody se îndepărtează de Fiji, însă sunt aşteptate viituri în următoarele zile din cauza ploilor.

Sezonul ciclonilor în Oceanul Pacific durează din luna noiembrie până în aprilie.

Tags: CodyFijiFMSFRAinundatiiploi
Categorii: Știrile zilei