
Circa 10 mii de cereri au fost depuse pentru admiterea în liceele din municipiul Chișinău, în cadrul primei etape a concursului de admitere pentru anul de studii 2026–2027.
Potrivit Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, pe platforma de admitere au fost înregistrate 9.847 de cereri. Totuși, numărul nu reflectă numărul real al candidaților, întrucât fiecare elev a avut posibilitatea să aplice la cel mult trei instituții de învățământ, potrivit realitatea.
În concurs participă 5.481 de candidați, care au depus în total 9.112 cereri active. În prezent, directorii instituțiilor și comisiile de admitere examinează dosarele, verifică actele și calculează mediile de concurs.
Autoritățile municipale menționează că, deși în unele licee concurența va fi ridicată, în Chișinău sunt disponibile 5.822 de locuri în 233 de clase liceale. Astfel, niciun elev nu va fi lipsit de posibilitatea de a-și continua studiile în învățământul liceal.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Rezultatele preliminare ale admiterii vor fi afișate astăzi, 27 iulie. Candidații declarați admiși vor trebui să confirme ocuparea locului prin prezentarea actelor justificative în perioada 28–30 iulie.
This post was last modified on 26/07/2026 17:52 17:52