X

Circa 100 de persoane au evadat dintr-o tabără unde erau deţinute rude ale jihadiștilor (OSDO)

Circa 100 de persoane – femei având legătură cu Statul Islamic şi copii ai acestora – au evadat dintr-o tabără păzită de forţele de securitate sub comanda kurzilor sirieni în nordul Siriei, a anunţat duminică Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO, cu sediul la Londra), informează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Citând surse din tabăra de la Ain Issa, directorul OSDO, Rami Abdulrahman, a declarat că în interiorul taberei este o stare de anarhie. Potrivit OSDO, evadaţii ar fi cetăţeni străini, însă organizaţia nu a fost în măsură să precizeze naţionalităţile acestora.

Citește și : Cavusoglu, despre oferta lui Trump de a media între turci şi kurzi: ‘Nu negociem cu teroriştii’

Administraţia sub control kurd din nordul Siriei anunţase anterior că unele rude ale luptătorilor grupării teroriste Stat Islamic au reuşit să iasă din tabără după ce aceasta a fost bombardată de armata turcă şi aliaţii săi sirieni. Un reprezentant al Forţelor Democrate Siriene, (FDS), principala coaliţie a combatanţilor kurzi şi arabi care controlează vaste regiuni în nordul şi nord-estul Siriei, a declarat că nu au detalii despre situaţia de la respectiva tabără.

“Peste o sută de persoane, femei şi copii”, au fugit din tabăra din Ain Issa, a declarat pentru AFP sub acoperirea anonimatului un reprezentant al taberei.

“Asaltul militar brutal condus de Turcia şi mercenarii săi se desfăşoară în apropierea taberei din Ain Issa, unde se află mii (de membri) de familii ale SI. Unii au reuşit să evadeze după ce bombardamentele au vizat tabăra”, a anunţat la rândul său, într-un comunicat, administraţia autonomă kurdă.

Adresându-se ONU, dar şi coaliţiei internaţionale împotriva SI, condusă de Washington, autorităţile kurde au cerut “o intervenţie rapidă pentru a împiedica o catastrofă ale cărei consecinţe nu se vor limita doar la Siria”.

Citește și : Franţa suspendă exporturile către Turcia de materiale de război care pot fi utilizate în Siria

AFP aminteşte că circa 12.000 de combatanţi din Stat Islamic, sirieni, irakieni, dar şi între 2.500 şi 3.000 de străini originari din 54 de ţări, sunt deţinuţi în închisorile kurde, potrivit statisticilor oficiale furnizate de kurzi. Totodată, în taberele de persoane strămutate se află circa 12.000 străini, 8.000 de copii şi 4.000 de femei.

Tags: Ain IssafemeikurziosdoStatul Islamic
Categorii: Sinteze