Circa 200 de morţi în 24 de ore în urma ploilor torenţiale din nordul Pakistanului

Scenariu catastrofal în nordul Pakistanului: ploile musonice au ucis aproape 200 de persoane în 24 de ore, iar un elicopter trimis în ajutor s-a prăbuşit vineri, provocând moartea altor cinci persoane, transmite AFP.

Ţara, a cincea cea mai populată din lume, este una dintre cele mai vulnerabile la efectele schimbărilor climatice. Autorităţile au avertizat că ploile se vor intensifica în următoarele două săptămâni, potrivit stiripesurse.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Cei 255 de milioane de pakistanezi au fost afectaţi deja, în ultimii ani, de inundaţii masive şi mortale, revărsări ale lacurilor glaciare şi secete fără precedent, fenomene care se preconizează că se vor multiplica sub influenţa schimbărilor climatice, după cum au avertizat unii oameni de ştiinţă.

În ultimele 24 de ore, cele mai devastatoare ploi torenţiale au afectat diferite districte ale provinciei montane Khyber Pakhtunkhwa, la graniţa cu Afganistanul, care a înregistrat 180 de decese.

– “Am crezut că o să mor” –

“Casa mea se află pe un deal, lângă un curs de apă. În jurul orei două sau trei dimineaţa, în timp ce ploua torenţial, am auzit un zgomot puternic”, a declarat pentru AFP Azizullah, un locuitor al districtului Buner, unde au fost înregistraţi zeci de morţi şi răniţi.

“Am ieşit repede afară cu soţia şi cei doi copii şi, imediat, un torent de apă s-a revărsat şi a măturat totul în cale. Am crezut că o să mor”, a povestit el.

În Buner, “o duzină de sate au fost grav afectate de torenţii de apă”, potrivit autorităţilor. Zeci de case şi mai multe şcoli şi clădiri publice au fost avariate.

Citeşte şi: Cel puţin 22 de morți în urma unei viituri în Kashmirul pakistanez

În satul Salarzai din districtul Bajaur, spre vest, zeci de locuitori priveau vineri excavatoarele care săpau în noroiul care a înghiţit totul, brusc. Un elicopter survola zona care semăna cu albia unui râu noroios. Anterior, în zonă se aflau case de pământ, care au fost măturate de torenţi.

Un alt elicopter, un MI-17 sovietic, trebuia să aducă provizii şi echipamente de salvare. Însă, “s-a prăbuşit din cauza intemperiilor” înainte de a ajunge la Bajaur, a declarat Ali Amin Gandapur, ministru-şef al provinciei. “Cei cinci membri ai echipajului, dintre care doi piloţi, sunt morţi”, a precizat el.

Autoritatea provincială pentru gestionarea dezastrelor din Khyber Pakhtunkhwa a declarat “sinistrate” numeroase districte în care au fost desfăşurate echipe de salvatori, în încercarea de a ajunge în satele situate în zone accidentate.

Alte nouă persoane au murit în Kashmirul pakistanez, în timp ce în Kashmirul indian cel puţin 60 de victime au fost înregistrate într-un sat himalayan, iar alte 80 sunt în continuare date dispărute.

Alte cinci persoane şi-au pierdut viaţa în regiunea Gilgit-Baltistan, în extremitatea nordică a Pakistanului, unde se află unele dintre cele mai înalte vârfuri din lume.

De la începutul acestui muson de vară, descris drept “neobişnuit” de autorităţi, 507 persoane, dintre care 100 de copii, au murit, iar alte 768 au fost rănite.

Autorităţile au precizat că trei sferturi dintre victime au murit în timpul viiturilor sau în urma prăbuşirii unor case, în timp ce 10% au suferit electrocutări sau au fost lovite de fulgere.

Syed Muhammad Tayyab Shah, de la Autoritatea naţională pentru gestionarea dezastrelor, a declarat că “peste jumătate dintre victime au murit din cauza calităţii proaste a structurilor”.

Citeşte şi: Colt nu mai face puști de asalt pentru civili în SUA

Autorităţile recomandă în prezent evitarea nordului turistic al ţării, deosebit de apreciat vara de alpiniştii din întreaga lume.

În iulie, Punjab, unde locuiesc aproape jumătate din cei 255 de milioane de locuitori ai Pakistanului, a înregistrat cu 73% mai multe precipitaţii comparativ cu anul precedent.

Numai în acea lună, provincia a înregistrat mai multe decese decât pe întreaga durată a sezonului musonic precedent.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Autorităţile au atras atenţia că ploile se vor intensifica şi mai mult până la sfârşitul musonului de vară, la jumătatea lunii septembrie.

Musonul aduce 70%-80% din precipitaţiile anuale din Asia de Sud între lunile iunie şi septembrie şi este vital pentru mijloacele de trai a milioane de fermieri, într-o regiune cu o populaţie de aproximativ două miliarde de locuitori.

Însă, fenomenul poate provoca, de asemenea, inundaţii devastatoare, cum s-a întâmplat în 2022, când ploile torenţiale au afectat aproape o treime din ţară şi peste 33 de milioane de locuitori. Aproximativ 1.700 de persoane şi-au pierdut viaţa şi o parte semnificativă din recoltă a fost distrusă.

This post was last modified on 15/08/2025 17:42 17:42

Tags: pakistan
Externe