Circa 250 de elevi participă la Olimpiadele Republicane la limba și literatura minorităților naționale

Ministerul Educației și Cercetării anunță că 249 de elevi participă, în perioada 02 – 04 mai, la Olimpiadele Republicane la Limba și literatura bulgară, Limba și literatura găgăuză, Limba și literatura ucraineană, Limba și literatura rusă (școala națională). Competițiile se desfășoară la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, iar festivitatea de deschidere a avut loc la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Prezentă la evenimentul de deschidere, Galina Rusu, secretar general al Ministerului Educației și Cercetării, a felicitat elevii „pentru faptul că reușesc să valorifice patrimoniul cultural, artistic și literar al comunităților din care fac parte”.

Citește și: Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă: „Cetățenii R. Moldova, prin votul lor, pot decide cine va fi noul președinte al României”

Olimpiadele sunt organizate de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, în colaborare cu membrii Consiliilor Olimpice Republicane și ai Juriilor, cu suportul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și a Universității Tehnice a Moldovei.

Probele se înscriu în lista celor 23 de olimpiade și concursuri republicane, care au loc în perioada 14 februarie – 18 mai 2025.

This post was last modified on 04/05/2025 15:34 15:34

Tags: eleviLimba și literatura bulgarăOlimpiadă
Social