X

Circa 260 de milioane de creştini, ‘grav persecutaţi’ în 2019 din cauza credinţei (raport)

Circa 260 de milioane de creştini au fost “grav persecutaţi” în întreaga lume în 2019, o cifră în creştere, chiar dacă numărul celor ucişi din cauza credinţei lor a scăzut, potrivit unui raport al ONG-ului Open Doors publicat miercuri, relatează AFP, scrie agerpres.

Această organizaţie protestantă a publicat miercuri indexul său anual al celor 50 de ţări în care creştinii sunt cei mai vizaţi, pentru perioada noiembrie 2018 – octombrie 2019.

Citește și : Un nou tir de rachete, lansate din Fâşia Gaza spre Israel

În total, 260 de milioane de creştini – catolici, ortodocşi, protestanţi, baptişti, evanghelici, penticostali….- au fost “grav persecutaţi”, faţă de 245 de milioane în 2018, a precizat organizaţia.

Termenul de “persecuţie” este descris de organizaţie atât prin violenţă, care poate ajunge până la crimă, dar şi prin opresiune zilnică.

“Această creştere se explică mai ales printr-o deteriorare a situaţiei libertăţii religioase în China la nivel naţional, afectând tot mai multe regiuni, şi prin extinderea jihadismului în Africa”, scrie ONG-ul.

Numărul creştinilor ucişi a scăzut de la 4.305 la 2.983, cu 31% mai puţin faţă de anul precedent. “Timp de trei ani, acest număr a continuat să crească”, potrivit Doors Open, care explică această scădere prin “reducerea numărului (cunoscut) de creştini ucişi în Nigeria”.

Cu toate acestea, Nigeria rămâne “în fruntea” ţărilor cu cel mai mare număr de creştini ucişi pentru credinţa lor (1.350 de morţi).

În plus, într-un an, numărul bisericilor vizate (închise, atacate, avariate, incendiate…) a crescut de cinci ori în lume, de la 1.847 la 9.488. O creştere “mai ales din cauza acţiunii regimului chinez împotriva bisericilor din China (cel puţin 5.576)”, potrivit Open Doors.

Un alt indicator: numărul creştinilor reţinuţi a crescut de la 3.150 la 3.711, în principal în China, Eritreea şi India.

Citește și : Rohani îndeamnă la o schimbare a modului de guvernare a Iranului

Coreea de Nord este din nou pe prima poziţie a acestui clasament anual. “Controlul regimului totalitar asupra fiecărui individ face din credinţa în Dumnezeu o crimă împotriva regimului, motiv suficient pentru a-şi încheia viaţa într-un lagăr de muncă forţată”, potrivit ONG-ului.

Coreea de Nord este urmată în clasamentul Open Doors de Afganistan, Somalia, Libia, Pakistan, Eritreea, Sudan, Yemen, Iran, India şi Siria.

Tags: africaChinacrestiniNigeriaONGOpen Doors
Categorii: DiasporaSinteze