X

Circa 500 de persoane, evacuate dintr-o staţiune din sudul Spaniei în urma unui incendiu de vegetaţie

Un incendiu de vegetaţie a condus la evacuarea a circa 500 de persoane din staţiunea Estepona din sudul Spaniei, au declarat joi autorităţile locale, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Incendiul a izbucnit miercuri în jurul orei 21:30, potrivit serviciilor de urgenţă, care au primit 140 de apeluri telefonice. Circa 250 de pompieri acţionează pentru stingerea incendiului, a anunţat guvernul regional din Andaluzia.

Citește și : Merkel spune că va pleca din postul de cancelar având conştiinţa curată

“Relieful este unul dificil, cu pante abrupte, iar vântul puternic îngreunează eforturile pompierilor”, se arată într-un comunicat al guvernului.

Locuitorii din Abejeras, Forest Hills şi Monte Mayor au fost evacuaţi. Un purtător de cuvânt al Departamentului de protecţie civilă din Andaluzia a declarat că nu are informaţii ca alte comunităţi să se afle în pericol. Mai multe drumuri au fost închise din cauza incendiului.

Staţiunea Estepona, situată lângă Malaga, este populară printre pensionarii britanici şi turişti.

Citește și : Premierul spaniol Pedro Sanchez promite înăsprirea pedepselor pentru a preveni delictele de ură

Până la sfârşitul lunii august, incendiile de vegetaţie au distrus 74.260 de hectare în Spania, peste media ultimilor 10 ani, însă mult sub cele 190.000 de hectare distruse în 2012.

Incendii neobişnuit de mari au izbucnit în diferite părţi ale lumii în acest an, alimentate de o vreme extrem de caldă şi uscată despre care unii experţi spun că ar fi un rezultat al schimbărilor climatice.

 

Tags: AbejerasAndaluziaEsteponaForest Hillsincendiu
Categorii: Diaspora