Circa 7 000 de copii au beneficiat de servicii stomatologice finanțate de CNAM, în primele cinci luni ale anului

Circa 7 000 de copii din raioanele Orhei, Sângerei și Ștefan Vodă au beneficiat, în primele cinci luni ale anului, de servicii stomatologice finanțate de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), transmite MOLDPRES.

Potrivit CNAM, numărul beneficiarilor este în creștere cu 1 600 față de aceeași perioadă a anului trecut. Consultațiile au fost oferite de echipa mobilă de stomatologi, care s-a deplasat în 58 de sate.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Pentru prestarea acestor servicii, în primele cinci luni ale anului curent, din fondul măsurilor de profilaxie au fost alocate peste cinci milioane de lei, cu trei milioane mai mult față de perioada similară a anului trecut.

Consultațiile oferite copiilor de către echipa mobilă de stomatologi vor fi reluate începând cu luna septembrie, în raioanele Ungheni și Cantemir.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Tags: stomatolog
Social