X

Circa 7.000 de locuitori ai Transnistriei se legitimează cu paşapoarte emise în URSS

După aproape trei decenii de la destrămarea Uniunii Sovietice, circa 7.000 de persoane din regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova continuă să se legitimeze cu paşapoarte emise în URSS, au informat miercurea aceasta autorităţile locale, potrivit EFE, potrivit agerpres.

“Sunt în jur de 7.000 de persoane care deţin paşapoarte sovietice”, a declarat liderul transnistrean Vadim Krasnoselski, citat de agenţia de presă rusă RIA Novosti.

Citește și : Rusia se retrage OFICIAL din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare

Transnistria, a cărei populaţie este estimată la aproximativ jumătate de milion, a rupt relaţiile cu Chişinăul în urma unui conflict armat (1992-1993) în care a beneficiat de susţinerea Rusiei.

După acel război, care a constat viaţa mai multor sute de persoane, Chişinăul a pledat pentru reunirea celor două teritorii separate de râul Nistru, deziderat căruia separatiştii s-au opus mereu.

Potrivit analiştilor, autorităţile separatiste ar accepta reunirea cu celălalt mal al Nistrului doar dacă Republica Moldova ar fi acceptată ca membră cu drepturi depline în Uniunea Europeană (UE) şi toţi cetăţenii fostei republici sovietice, fără deosebire, ar deveni cetăţeni comunitari.

O parte dintre locuitorii republicii separatiste transnistrene deţin paşapoarte moldoveneşti sau ucrainene, însă au cetăţenie rusă, a dat asigurări Krasnoselski. “Sunt persoane care deţin paşapoarte moldoveneşti sau ucrainene şi doresc să primească şi unul al Federaţiei Ruse, însă nu au dreptul să aibă dublă cetăţenie”, a precizat el.

Citește și : Kosovo cere arestarea unui om de afaceri sârb, suspectat de implicare într-un asasinat

Liderul separatist a cerut “să nu fie judecaţi” locuitorii Transnistriei care la momentul respectiv au primit documente de identitate moldoveneşti sau ucrainene, pentru că “au existat perioade când cetăţenia rusă era practic imposibil de obţinut”. “Desigur, oamenii au trebuit să se descurce, însă ei vorbesc rusa şi au primit educaţie rusă”, a subliniat el.

În septembrie 2006, 97% dintre locuitorii Transnistriei au votat în cadrul unui referendum în favoarea independenţei şi integrării ulterioare în Federaţia Rusă.

Tags: pasapoarteTransnistriaURSSVadim Krasnoselski
Categorii: Diaspora