Circa cinci milioane de porci ucişi în ultimul an în Asia din cauza pestei porcine africane

Publicat:

Agenţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) a cerut vineri o consolidare a supravegherii frontierelor pentru a se limita propagarea pestei porcine în Asia, epidemie care a provocat pe acest continent moartea a aproximativ cinci milioane de porci într-un an, din cauza bolii sau a sacrificării preventive, relatează AFP, scrie agerpres.

”Dat fiind că nu există vaccinuri disponibile, trebuie să luăm măsuri de contracarare a acestei boli. Statele trebuie să-şi supravegheze frontierele terestre, maritime şi aeriene pentru a împiedica pătrunderea şi eventuala propagare a bolii prin intermediul porcilor contaminaţi ori a produselor pe bază de carne de porc contaminate”, menţionează într-un comunicat veterinarul-şef al FAO, Juan Lubroth.


Citește și : India relaxează temporar restricţiile de circulaţie în Kashmir

”Invităm statele de risc să instituie măsuri de biosecuritate eficiente pentru a împiedica trecerea graniţelor în cazul porcilor contaminaţi sau a produselor pe bază de carne de porc contaminate”, insistă el.

Potrivit FAO, în Asia pesta porcină africană este prezentă în şase ţări, respectiv Cambogia, China, Coreea de Nord, Laos, Mongolia şi Vietnam, trei dintre acestea, şi anume China, Vietnam şi Mongolia pierzând 10% din efectivele de porcine. Experţi estimează de asemenea că în China răspândirea pestei porcine va reduce anul acesta cu circa o treime producţia de carne de porc.

În ultimul an, pesta porcină africană s-a extins în Asia, iar în Europa au fost raportate cazuri în ultimii cinci ani. Această epidemie poate implica pierderi importante pentru industria cărnii de porc. De pildă, oficiali bulgari estimează că pierderile provocate de epidemia de pestă porcină ar putea ajunge în Bulgaria la circa două miliarde de leva (1,15 miliarde de dolari) şi chiar la pierderea întregului sector de creştere a porcilor în această ţară.

Citește și : Speriați de explozia misterioasă de ieri, rușii ‘aleargă’ acum după pastile de iod

Comisia Europeană a avertizat că noile zone cu risc ridicat privind pesta porcină africană sunt Bulgaria, Polonia şi Lituania. Până acum nu s-au înregistrat cazuri în Europa Occidentală.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pesta porcină africană nu afectează omul, ci doar porcii domestici şi mistreţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței Angajații Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) au sărăbătorit sâmbătă, 5 octombrie, Ziua Națională a...

Geoană spune că a fost la Moscova în 2009 într-o vizită ‘normală, exploratorie’

Geoană spune că a fost la Moscova în 2009 într-o vizită 'normală, exploratorie' Mircea Geoană a vorbit la Digi24 despre vizita pe care a făcut-o...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.