Circulația trenurilor de marfă pe ruta Cahul-Giurgiulești ar putea fi reluată în această săptămână

După o întrerupere de aproape patru ani, circulația mărfurilor pe linia ferată Cahul-Giurgiulești ar putea fi reluată chiar în această săptămână.

Citește și: Crimă la Căpriana. O femeie și-a ucis soțul la beție

Inaugurarea, inițial programată pentru 7 mai, a fost amânată din cauza unor lucrări suplimentare de consolidare a zonei afectate de alunecările de teren, precizează directorul întreprinderii „Căile Ferate ale Moldovei” (CFM), Sergiu Cotelnic, citat de Moldova1.

Potrivit aceleiași surse, urmează montarea unor senzori de vibrație, care vor urmări în timp real efectele traficului feroviar asupra clădirilor și terenurilor din vecinătate.

Acest segment, construit în 2007, fusese avariat serios din cauza alunecărilor de teren, fapt ce a afectat transportul de mărfuri spre Portul Internațional Liber Giurgiulești.

Trenurile încărcate cu cereale ocolesc și acum prin Ucraina, ceea ce implică cheltuieli și riscuri suplimentare. Reabilitarea infrastructurii deteriorate a necesitat o investiție de peste 60 de milioane de lei.

Proiectul, finanțat de Guvern, a vizat reabilitarea a circa 400 de metri de cale ferată, fiind necesară reconstrucția integrală a suprastructurii, inclusiv balastul, traversele și șinele, pentru a asigura condiții optime de exploatare și siguranță.

This post was last modified on 26/05/2026 11:11 11:11

Tags: Cahul-GiurgiuleștiCalea Ferată din MoldovaCFM
Știrile zilei