Cisiordania: Un jurnalist palestinian arestat în iulie a fost eliberat

Publicat:

Un jurnalist palestinian arestat la sfârşitul lunii iulie de către armata israeliană în Cisiordania ocupată a fost eliberat, însă a primit interdicţia de a lucra timp de două luni, a anunţat vineri familia sa, potrivit AFP, scrie agerpres.

Alaa Rimawi, director al postului de televiziune Al-Quds (Ierusalim în arabă), a fost eliberat miercuri. El a fost arestat împreună cu trei jurnalişti ai acestui post de televiziune în timpul unor raiduri nocturne ale armatei israeliene la domiciliul lor din Cisiordania.


Citește și : Angela Merkel va efectua săptămâna viitoare un turneu în trei ţări din Africa de Vest

Lui i s-a interzis de asemenea de către autorităţile israeliene să discute cu mass-media, a precizat soţia sa.

Armata israeliană nu a făcut niciun comentariu în legătură cu această eliberare.

Ceilalţi trei jurnalişti au fost eliberaţi anterior.

Ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, a dispus la începutul lunii iulie ca acest post de televiziune să fie înscris pe lista Israelului privind “organizaţii teroriste”.

Armata a transmis că cei patru jurnalişti au fost “suspectaţi de incitare la ură”. “S-a dovedit că există legături între Hamas şi acest post”, a cărui conducere îşi are sediul în Liban, a adăugat armata.

Citește și : Vladimir Putin asigură republicile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia de sprijinul rusesc

Armata israeliană a desfăşurat o serie de operaţiuni împotriva unor media palestiniene pe care le acuză de incitare la violenţă, atrăgându-şi critici din partea apărătorilor libertăţii presei.

Israelul şi Hamas, la putere în Fâşia Gaza, au purtat trei războaie începând din 2008 şi acum respectă un armistiţiu tensionat după conflictul armat din 2014.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.