X

Citigroup Inc din Statele Unite va concedia personalul nevaccinat în această lună

Angajații Citigroup Inc din Statele Unite care nu au fost vaccinați împotriva COVID-19 până la 14 ianuarie vor fi trimiși în concediu fără plată și concediați la sfârșitul lunii, cu excepția cazului în care li se va acorda o scutire, potrivit unui memo al companiei consultat de Reuters, informează mediafax.

Banca americană și-a anunțat planul de a impune noi reguli de vaccinare în octombrie și devine acum prima mare instituție de pe Wall Street care impune vaccinarea.

Citește și : Amenzi usturătoare pentru italienii care nu respectă noile măsuri antiepidemice

Măsura vine în contextul în care industria financiară încearcă să readucă angajații în birouri în condiții de siguranță și să revină la activitatea obișnuită, în condițiile în care varianta extrem de infecțioasă Omicron se răspândește.

Alte bănci importante de pe Wall Street, printre care Goldman Sachs, Morgan Stanley și JPMorgan Chase & Co le-au spus unor angajați nevaccinați să lucreze de acasă, dar niciuna nu a mers încă până la concedierea personalului.

În timp ce Citigroup este prima bancă de pe Wall Street care aplică un mandat de vaccinare, o mână de alte mari companii americane au introdus politici de “no-jab, no-job”, inclusiv Google și United Airlines, cu diferite grade de strictețe.

Mai mult de 90% dintre angajații Citigroup s-au conformat mandatului până în prezent și numărul crește rapid, potrivit unei surse familiare cu acest subiect, adăugând că momentul aplicării mandatului de vaccinare ar fi diferit pentru personalul din sucursale.

Atunci când și-a anunțat politica, Citigroup a mai spus că va evalua de la caz la caz scutirile pe motive religioase sau medicale, sau orice alte prevederi din legislația statală sau locală.

Citește și : ‘Oricare ar fi soluţia privind Ucraina, ea trebuie să nu ocolească Europa’

Banca a declarat atunci că se conformează politicii administrației președintelui american Joe Biden, care cere ca toți lucrătorii care susțin contracte guvernamentale să fie complet vaccinați, întrucât guvernul este un client “mare și important”.

Vaccinarea a devenit o problemă care divizează în Statele Unite, la fel ca în multe țări din întreaga lume, unele persoane opunându-se cu înverșunare, mulți republicani criticând mandatele impuse de guverne și întreprinderi.

Tags: CitigroupGoldman SachsMorgan StanleyStatele Unitevaccin
Categorii: Știrile zilei