În ciuda armistiţiului decretat de Moscova, luptele au fost reluate în Siria

Publicat:

ONU a confirmat marţi reluarea luptelor în Ghouta orientală, în apropiere de Damasc, în pofida anunţării de către Moscova a unui armistiţiu umanitar zilnic, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Constatăm că luptele continuă în timp ce eu vă vorbesc, ceea ce face imposibilă trimiterea unor convoaie cu ajutoare”, a declarat Jens Laerke, purtător de cuvânt al Biroului de coordonare a problemelor umanitare al ONU (OCHA), la Geneva.


Citeşte şi: Un înalt oficial britanic dă asigurări românilor din UK: ‘Drepturile vă vor fi respectate!’

Raiduri aeriene ale regimului asupra Ghoutei orientale, precum şi tiruri cu rachete provenind din enclava rebelă au avut loc marţi, în pofida intrării în vigoare a unui armistiţiu umanitar zilnic decretat de Moscova, au informat o organizaţie neguvernamentală şi agenţia de presă siriană Sana.

“Regimul sirian a lansat de la ora locală 09:00 (07:00 GMT) nouă lovituri în total, dintre care şase obuze de artilerie, două butoaie cu explozibili şi un raid aerian”, a indicat pentru AFP Rami Abdel Rahmane, directorul Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO).

Aceste lovituri s-au soldat până acum cu decesul unui civil, a indicat OSDO.

La rândul său, Sana a informat despre tiruri cu rachete din partea rebelilor vizând culoarele umanitare la nivelul taberei de la Al-Rafidain, cu scopul de a-i împiedica pe civili să părăsească regiunea.

Marţi dimineaţa, situaţia îşi regăsise pentru scurt timp aparenţa de normalitate, ca urmare a unei nopţi relativ calme, potrivit reporterilor AFP.

Citeşte şi: Armistiţiul decretat de Putin în Ghouta de Est a intrat în vigoare

Locuitorii ascunşi în subsolurile clădirilor îşi părăsiseră adăposturile – prima oară în ultimele zece zile – pentru a-şi inspecta casele şi a se aproviziona cu hrană.

Pauza umanitară urmează să fie aplicată zilnic, timp de cinci ore, între orele locale 09:00 şi 14:00, la ordinul Moscovei, aliată a regimului sirian.

Ea intervine în timp ce regimul de la Damasc, susţinut de Rusia, a lansat în 18 februarie o ofensivă de o intensitate rară, care a făcut peste 560 de morţi printre civili, dintre care peste 140 de copii.

Asediată din 2013, Ghouta orientală şi cei circa 400.000 de locuitori suferă, în afară de bombardamente, de penurie de hrană şi de medicamente.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat sâmbătă, după discuţii aprinse în special cu Moscova, o rezoluţie în care se cere un armistiţiu “neîntârziat” de 30 de zile în toată ţara. Ea nu a avut însă efect până în prezent. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parlamentul European va adopta o Rezoluție privind integrarea europeană a R. Moldova

Parlamentul European va adopta o Rezoluție privind integrarea europeană a R. Moldova Săptămâna viitoare Parlamentul European va dezbate parcursul european al Republicii Moldova și va...

Incendiu puternic într-un bloc din Bălţi

Incendiu puternic într-un bloc din Bălţi În dimineața zilei de 04 octombrie 2024, pompierii IGSU din nordul țării au fost solicitați să intervină la lichidarea...

I-a căzut bucuria-n scârbă. Un bărbat a fost denunțat imediat ce luase mită de câteva mii

I-a căzut bucuria-n scârbă. Un bărbat a fost denunțat imediat ce luase mită de câteva mii Un bărbat din Edineţ va fi cercetat penal după...

Cercetați pentru falimentarea fictivă a unei întreprinderi mixte

Cercetați pentru falimentarea fictivă a unei întreprinderi mixte Patru moldoveni sunt bănuiți de abuz de serviciu și insolvabilitate fictivă , în dosarul unei întreprinderi cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.