În ciuda tuturor criticilor, Japonia intenţionează să reia vânătoare de balene

Publicat:

Japonia urmează să propună reluarea vânătorii de balene în scopuri comerciale la o reuniune viitoare a Comisiei internaţionale privind vânătoarea de balene (IWC) din luna septembrie, sfidând criticile internaţionale, a informat marţi agenţia de presă Kyodo, citată de DPA, potrivit agerpres.

Japonia vizează anumite specii de balene al căror număr este considerat “relativ abundent”, cum ar fi balenele minke, a precizat sursa citată, adăugând că Partidul Liberal Democrat (PLD), al premierului Shinzo Abe, a susţinut marţi acest plan.


Citeşte şi: Albania refuză amplasarea taberelor de refugiaţi pe teritoriul său

Cu toate acestea, nu este clar pe moment dacă această propunere poate primi sprijinul Comisiei menţionate, în condiţiile în care aceasta este divizată cu privire la vânătoarea de balene, potrivit agenţiei Kyodo.

Susţinerea PLD vine pe fondul unor apeluri din ce în ce mai virulente făcute de unii oficiali şi parlamentari ca Japonia să ia în considerare retragerea din IWC.

În 2014, Curtea Internaţională de Justiţie a ordonat suspendarea programului japonez (extrem de criticat) de vânătoare de balene în Oceanul Antarctic, declarând că aceasta contravine unui moratoriu din 1986 privind vânătoarea de balene.

Decizia a forţat Japonia să suspende vânătoarea de cetacee în Oceanul Antarctic pentru un an şi să îşi reducă amploarea operaţiunilor.

Citeşte şi: GRAV accident de circulaţie în Germania. Un om a murit şi alţi 30 sunt răniţi

Japonia a oprit în mod oficial vânătoarea de balene în scopuri comerciale în 1987, în conformitate cu moratoriul. Criticii susţin însă că autorităţile de la Tokyo s-au folosit de o breşă pentru a putea continua să vâneze balene sub pretextul cercetării ştiinţifice.

În luna martie, trei baleniere japoneze s-au întors în port după ce au ucis 333 de balene minke în Oceanul Antarctic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani Autorităţile ucrainene au anunţat vineri confiscarea unor sume de bani în...

Viitorul Terrei, trădat de o planetă aflată la 4.000 de ani lumină de sistemul nostru solar

Viitorul Terrei, trădat de o planetă aflată la 4.000 de ani lumină de sistemul nostru solar În circa cinci miliarde de ani, Soarele va intra...

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o ‘amenințare existențială’ din cauza crizei climatice

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o 'amenințare existențială' din cauza crizei climatice Cele mai importante stațiuni de schi din...

Începe ‘sezonul’ Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024

Începe 'sezonul' Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024 Premiile Nobel din 2024 vor fi decernate începând cu 8 octombrie, când Academia Regală...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.