În ciuda numeroaselor divergenţe, Orban o vrea tot pe Merkel cancelar al Germaniei: ‘E mai prietenoasă cu ungurii’

Publicat:

Premierul ungar, Viktor Orban, a afirmat vineri că se roagă pentru victoria Angelei Merkel la alegerile parlamentare prevăzute pentru duminică în Germania, în pofida divergenţelor sale cu cancelarul german în dosarul privind refugiaţii, relatează AFP, conform agerpres.

”Putem să ne rugăm în linişte pentru ca mandatul cancelarului în exerciţiu să fie prelungit, deoarece, dintr-un punct de vedere ungar, aceasta este cea mai bună opţiune dintre cele existente”, a declarat Orban într-o alocuţiune la radio.


Citeşte şi: Trump nu rămâne dator: ‘NEBUNUL Kim Jong-un va fi testat aşa cum n-a mai fost vreodată’

Viktor Orban, care se opune puternic primirii de migranţi, i-a reproşat dnei Merkel că a provocat un flux masiv de refugiaţi către Europa în 2015, ademenindu-i cu posibilitatea că vor primi azil în Germania. El a acuzat-o în acea vreme pe Angela Merkel de ‘imperialism moral’.

La începutul lunii septembrie, Angela Merkel considera ‘inacceptabil’ ca Budapesta să refuze aplicarea unui plan european de repartizare a refugiaţilor, pe care Orban a încercat, în zadar, să-l conteste la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

În pofida acestor divergenţe, Angela Merkel, al cărei partid Uniunea Creştin-Democrată (CDU) este aliat al Fidesz, formaţiunea lui Orban, în Parlamentul European, ”este mai prietenoasă cu ungurii” decât Martin Schulz, adversarul său social-democrat, ”care ne-a insultat”, a subliniat vineri liderul de la Budapesta.

Citeşte şi: Orban JUSTIFICĂ referedumul organizat de Ungaria împotriva lui Soros

În iunie, Schulz a acuzat îndeosebi Budapesta că spune ”Da, mersi” subvenţiilor europene, dar răspunde cu ”Nu, mersi” solidarităţii referitoare la gestionarea problemei refugiaţilor.

Merkel este considerată favorită pentru obţinerea unui al patrulea mandat de cancelar la scrutinul de duminică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.