X

CJUE condamnă Ungaria pentru încălcarea dreptului la azil

Ungaria a fost condamnată joi de justiţia europeană pentru că a încălcat dreptul la azil prin crearea de “zone de tranzit”, o nouă sancţiune împotriva politicii controversate privind migraţia a premierului ungar Viktor Orban, relatează AFP, potrivit agerpres.

Curtea de Justiţie a UE (CJUE) consideră că “limitarea accesului la procedura de protecţie internaţională, reţinerea ilegală a celor care solicită această protecţie în zonele de tranzit, precum şi trimiterea într-o zonă de frontieră a cetăţenilor din ţări terţe aflaţi în şedere ilegală, fără respectarea garanţiilor în legătură cu procedura de expulzare, constituie încălcări ale legislaţiei Uniunii”, conform unui comunicat de presă.

Citește și: Vicele american va fi vaccinat în public

CJUE a cerut în mai eliberarea solicitanţilor de azil care se află în tabere din acest zone de tranzit la frontiera cu Serbia, considerând că ei erau reţinuţi fără motiv valabil. Solicitarea a determinat Ungaria să elibereze aceste tabere controversate.

“Zonele de tranzit” Roske şi Tompa au fost create după ce Ungaria a ridicat garduri de sârmă ghimpată de-a lungul frontierei cu Serbia şi Croaţia în 2015, în timpul crizei migraţiei.

Citește și: Flavio Cotti, fostul preşedinte al Elveţiei, a murit de COVID

Tags: budapestaCurtea de Justiţie a UE (CJUE)RoskeTompaUngariaViktor Orban
Categorii: Externe