X

CJUE: Curtea Supremă a Poloniei trebuie să verifice independenţa camerei sale disciplinare

Curtea Supremă a Poloniei trebuie să verifice dacă noua sa cameră disciplinară prezintă garanţii suficiente de independenţă pentru a soluţiona litigii referitoare la pensionarea anticipată forţată a judecătorilor acestei Curţi, sau dacă astfel de litigii trebuie să fie judecate de o altă instanţă, care îndeplineşte această cerinţă, a decis Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), într-o hotărâre dată publicităţii marţi la Luxemburg, transmite agerpres.

Potrivit legislaţiei UE, ‘dreptul la o cale de atac efectivă (….) se opune ca litigii privind aplicarea dreptului Uniunii să poată intra în competenţa exclusivă a unei entităţi care nu constituie o instanţă independentă şi imparţială’, se spune în comunicatul referitor la o reformă criticată a guvernului polonez, pusă de mai multe ori sub semnul întrebării de instanţele europene, transmit dpa şi AFP.

Citeşte şi: Armata israeliană a doborât patru rachete siriene

Potrivit CJUE, ‘aceasta este situaţia în cazul în care condiţiile obiective în care a fost creată entitatea respectivă, caracteristicile acesteia şi modul în care membrii săi au fost numiţi sunt de natură să dea naştere unor îndoieli legitime (…) referitoare la impenetrabilitatea acestei entităţi (…) la influenţe directe sau indirecte ale puterilor legislativă şi executivă’.

Pentru a stabili aceasta, Curtea Supremă a Poloniei trebuie să verifice dacă judecătorii camerei disciplinare sunt ‘liberi de influenţe sau presiuni în îndeplinirea rolului lor’, precum şi modul în care membrii acesteia sunt numiţi de Consiliul Naţional de Justiţie şi cum acţionează acest organism pentru a asigura independenţa justiţiei.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Filipine! Mai mulţi răniţi şi pagube materiale însemnate

‘Deşi fiecare dintre factorii examinaţi, luat separat, nu este în mod necesar de natură să pună la îndoială independenţa camerei (disciplinare), situaţia ar putea să fie diferită atunci când sunt luaţi în considerare împreună’, afirmă Curtea de la Luxemburg.

Comunicatul aminteşte că trei judecători polonezi (de la Curtea Administrativă Supremă şi de la Curtea Supremă) au invocat, printre altele, încălcări ale interdicţiei privind discriminarea pe motive de vârstă, ca urmare a pensionării lor anticipate conform noii legi din 8 decembrie 2017 privind Curtea Supremă. Cu toate că, după o modificare recentă, această lege nu mai priveşte judecătorii care erau deja în funcţie la data intrării în vigoare a legii, Curtea Supremă apreciază că se confruntă în continuare cu o problemă de natură procedurală.

Tags: Consiliul Naţional de JustiţieCurtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE)Curtea SupremăjudecătoripensionarePoloniavarsovia
Categorii: Externe