
Un leopard care s-a aventurat departe de Parcul Naţional Tsavo, din sud-estul Kenyei, a provocat panică atunci când a intrat într-o casă, înainte de a fi recuperat de rangeri, a declarat un oficial pentru AFP, potrivit agerpres.
Animalul s-a îndepărtat probabil de parc şi s-a aventurat în oraşul Voi din apropiere, situat la 150 de kilometri de oraşul de coastă Mombasa.
Într-un videoclip distribuit online de publicaţia locală Daily Nation, rangeri sunt văzuţi transportând animalul tranchilizat – cu capul acoperit cu o pânză – şi urcându-l într-o maşină, în timp ce o mulţime entuziasmată încerca să-l filmeze cu telefoanele.
O purtătoare de cuvânt a Kenya Wildlife Service (agenţia de protecţie a faunei) s-a referit la un incident “banal”.
“Nu a fost mare lucru. Se întâmplă tot timpul”, a declarat Teresia Igiria pentru AFP, adăugând că nimeni nu a fost rănit.
Deşi aceste cazuri s-au înmulţit în ultimii ani, se întâmplă rar ca acestea să se soldeze cu persoane rănite.
Un leu a provocat panică în iulie, după ce s-a îndepărtat de habitatul său din Parcul Naţional Nairobi până într-un cartier aglomerat din sudul capitalei Kenyei.
Uneori însă aceste incidente se transformă într-o tragedie. În decembrie 2019, un leu a sfâşiat un bărbat chiar în afara parcului, care este înconjurat de garduri electrice. În martie 2016, o altă mare felină a fost împuşcată după ce a atacat şi a rănit un localnic.
Marile feline sunt supuse unei presiuni în creştere deoarece capitala Nairobi este una dintre zonele din Africa care se dezvoltă într-un ritm extrem de rapid.
Apărătorii animalelor susţin că leii trăiau înainte în această zonă şi că oamenii sunt cei care şi-au instalat casele acolo.
This post was last modified on 17/12/2021 15:17 15:17