Cluburile de fotbal Lazio şi Atletico, sancţionate din cauza comportamentului rasist al suporterilor

Cluburile de fotbal Lazio şi Atletico, sancţionate din cauza comportamentului rasist al suporterilor

Cluburile Lazio și Atletico Madrid au fost sancționate pentru comportamentul rasist al suporterilor lor în competițiile europene, a anunțat vineri UEFA, citată de The Independent.

Forul a declarat că două sectoare din Peluza Nord a stadionului Lazio (48 și 49) vor fi închise pentru următorul meci de pe teren propriu al echipei italiene din Europa League, care este programat pe 7 noiembrie împotriva echipei Porto, după comportamentul rasist al unor fani în victoria cu 4-1 împotriva echipei franceze Nice, de săptămâna trecută, potrivit stiripesurse.

Citește și: Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record

Lazio a fost, de asemenea, amendată cu 45.000 de euro, sancțiune care a fost însoțită și de închiderea parțială a stadionului pentru un meci suplimentar.

„Respectiva închidere parțială a stadionului este suspendată pe parcursul unei perioade de probă de un an”, a anunțat UEFA.

Atletico Madrid a fost amendată cu 30.000 de euro, sancțiune însoțită de o interdicție cu suspendare de a vinde bilete fanilor săi în deplasare pentru un meci din competiția UEFA. Perioada de probă este de un an.

Citește și: Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)

Fanii lui Atletico au avut un comportament „rasist/discriminatoriu” în meciul pierdut cu 4-0 în Liga Campionilor la Benfica săptămâna trecută.

Echipa Anderlecht a primit și ea interdicția de a vinde bilete fanilor săi în deplasare pentru meciul din Europa League de la RFS din Letonia, de pe 7 noiembrie, după ce UEFA a decis să aplice „măsura disciplinară cu suspendare impusă la 21 octombrie 2022 pentru aprinderea de artificii, aruncarea de obiecte, acte de distrugere și tulburări ale mulțimii”.

This post was last modified on 11/10/2024 18:16 18:16

Tags: AtleticofotbalLazio
Sport