
Parlamentul a adoptat astăzi în lectura a doua un proiect de lege care permite implicarea sectorului privat în organizarea, finanțarea și dezvoltarea activităților sportive din Republica Moldova, comunică Moldpres.
Raportul noi legi a fost prezentat în plen de Liliana Nicolaescu-Onofrei, președinta Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.
„Proiectul de lege, inițiat de un grup de deputați, are drept scop ajustarea cadrului normativ din domeniul educației fizice și sportului prin extinderea sferei entităților care pot participa la organizarea, finanțarea și dezvoltarea activităților sportive, inclusiv prin implicarea persoanelor juridice de drept privat și a societăților comerciale, revizuirea și ajustarea unor noțiuni specifice, precum și consolidarea cadrului de colaborare dintre structurile sportive și entitățile private, inclusiv internaționale. De asemenea, proiectul prevede modificarea condițiilor de acordare a indemnizației viagere pentru antrenori, inclusiv pentru antrenorii sportivilor de performanță, prin stabilirea caracterului cumulativ al criteriilor de eligibilitate. Proiectul de lege a fost aprobat în prima lectură la data de 7 mai 2026. Comisia a organizat consultări publice și a înregistrat amendamentul domnului Maxim Potîrniche, care a fost susținut în ședința Comisiei”, a spus sursa citată.
Documentul aprobat de Legislativ are drept scop ajustarea cadrului normativ din domeniul educației fizice și sportului, prin reglementarea explicită a participării persoanelor juridice de drept privat și a societăților comerciale în dezvoltarea sportului. De asemenea, sunt încurajate investițiile private și consolidarea parteneriatelor dintre structurile sportive și entitățile private, inclusiv cele internaționale.
Modificările la Legea cu privire la educația fizică și sport vizează și condițiile de acordare a indemnizației viagere pentru antrenorii sportivilor de performanță. Aceasta va fi oferită doar persoanelor care îndeplinesc cumulativ condițiile privind atingerea vârstei standard de pensionare și un stagiu de activitate de cel puțin 20 de ani în calitate de antrenor.
Totodată, proiectul prevede actualizarea unor noțiuni precum club sportiv profesionist, ligă profesionistă și structuri ale sportului. Cluburile sportive vor putea fi constituite sub formă de societate cu răspundere limitată sau societate pe acțiuni, iar ligile profesioniste vor putea funcționa ca asociații obștești, SRL sau SA.
This post was last modified on 11/06/2026 14:56 14:56