CMC nu reuşeşte să aprobe bugetul Capitalei

Noua tentativă de a întruni consilierii municipali în ședință a eșuat și de această dată. Și asta pentru că majoritatea consilierilor nu au venit la ședință.
Au lipsit cei din fracțiunea MAN, socialiștii și consilierii neafiliați.

Ședința a fost convocată pentru a fi puse în discuții mai multe subiecte, iar cel prioritar fiind bugetul municipiului Chișinău pentru anul curent. Cu o întârziere de circa 3 luni, capitala așa și nu are un buget actualizat pentru acest an.

Citeşte şi: Trump a dat ordinul: Restul arhivelor legate de asasinarea lui Kennedy vor fi publicate azi – Stiripesurse.md

În acest context, aleșii locali din fracțiunea PAS au criticat dur activitatea primarului general, Ion Ceban, pentru că ar boicota aprobarea unui nou buget, profitând de bugetul provizoriu, pe care l-ar folosi cu intenții electorale și în folosul propriului partid.

De cealaltă parte, primarul general a criticat guvernarea și pe cei din PAS, pentru faptul că le tergiversează proiectele prin inacțiuni sau tergiversări de plăți la nivel central, fapt care îngreunează activitatea autorității locale. De asemenea, în cadrul ședinței serviciilor primăriei din 17 martie, edilul capitalei a menționat că lucrările necesare decurg și fără un buget aprobat în CMC.

Tags: bugetConsiliul Muncipal Chisinau (CMC)Ion Ceban
Știrile zilei